Daily Archives: 08/07/2010

Declararea si depunerea formularului 394 pentru semestrul I 2010 – precizari

Persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania au obligatia de a  declara toate livrarile de bunuri, prestarile de servicii si achizitiile de bunuri si servicii realizate, pe teritoriul Romaniei, catre/de la alte persoane impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania. In vederea indeplinirii acestei obligatii, contribuabilii trebuie sa depuna la unitatea fiscala la care sunt arondati, pana la 26 iulie 2010, inclusiv, formularul 394 „Declaratie informativa privind livrarile, prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national”, cod 14.13.01.02/f, pentru semestrul I 2010.

Obligatie
Declaratia se completeaza si se depune semestrial de catre:
– persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (CF), cu modificarile si completarile ulterioare, si care sunt obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (1) lit. a) si alin. (2) din CF, pentru operatii impozabile in Romania conform art. 126 alin. (1) si taxabile cu cota de 19 sau 9%. Declaratia se depune pentru orice operatiune taxabila pentru care, conform Titlului VI al CF, este emisa o factura inclusiv pentru avansuri. Declaratia trebuie sa contina toate facturile care au fost emise in semestrul de raportare;
– persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania conform art. 153 din CF, care realizeaza in Romania, de la persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania, achizitii de bunuri sau servicii taxabile cu cota de 19 sau 9%. Declaratia trebuie sa contina  toate facturile care au fost primite in semestrul de raportare.

Notarii publici sunt obligati sa declarare tranzactiile efectuate in semestrul I 2010, pana la 26 iulie 2010

Directia Generala a Finantelor Publice informeaza contribuabilii – notari publici – care au obligatia calcularii, incasarii si virarii impozitului pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal ca, pana la 26 iulie 2010, au obligatia sa completeze si sa depuna, la organul fiscal competent, „Declaratia informativa privind impozitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal”, formular 208, pentru semestrul I 2010.

Atentie!
Declaratia va cuprinde tranzactiile prin care s-au efectuat transferuri ale dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, supuse impozitarii.

Proiect de ordin: Firmele mari si mijlocii vor fi obligate sa depuna online declaratiile fiscale incepand cu luna octombrie 2010

Pe site-ul www.anaf.ro a fost publicat proiectul de ordin privind depunerea declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta prin intermediul Sistemului Electronic National.

Proiectul de ordin prevede urmatoarele:

Art.1
(1) Contribuabilii mari si contribuabilii mijlocii, definiti conform reglementarilor in vigoare, precum si sediile secundare ale acestora au obligatia depunerii declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin intermediul Sistemului Electronic National.
(2) Declaratiile fiscale se depun pe site-ul www.e-guvernare.ro, in conditiile prevazute in Hotararea Guvernului nr.1085/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Contribuabilii, altii decat cei prevazuti la alin.(1) pot utiliza metoda de depunere a declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin intermediul Sistemului Electronic National, ca metoda alternativa de declarare.

Art.2
(1) Prevederile prezentului ordin intra in vigoare incepand cu obligatiile cu termen de declarare 25 octombrie 2010.

OPANAF nr.2157/2010: Depunerea online a formularului 318 si a formularului 319

Pe site-ul www.anaf.ro a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 2.157/2010 privind depunerea prin mijloace electronice a formularului (318) “Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite in Romania, depusa potrivit art.1472 alin. (2) din Codul fiscal” si a formularului (319) “Declaratie de ajustare a pro-ratei, potrivit dispozitiilor art.1472 alin.(2) din Codul fiscal si ale pct.491 alin.(8) din normele metodologice”.

OPANAF nr.2157/2010 prevede urmatoarele:
Art. 1
Formularul (318) „Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite in Romania, depusa potrivit art.1472 alin.(2) din Codul fiscal” si formularul (319) „Declaratie de ajustare a pro-ratei, potrivit dispozitiilor art.1472 alin.(2) din Codul fiscal si ale pct.491 alin.(8) din normele metodologice”, aprobate prin Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr.3/2010, se depun prin intermediul portalului electronic pus la dispozitie de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 6.537 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor. Datele personale vor fi folosite exclusiv in scopul declarat.