Precizari privind stimulentele fiscale pentru activitatile de cercetare-dezvoltare

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.200/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, aprobata prin Legea nr.343/2009, pentru operatorii economici care isi desfasoara activitatea in domeniul cercetarii-dezvoltarii, s-au introdus stimulente fiscale sub forma deducerii suplimentare la calculul profitului impozabil in proportie de 20% a cheltuielilor eligibile pentru aceste activitati si posibilitatea aplicarii metodei de amortizare accelerata si in cazul aparaturii si echipamentelor destinate activitatilor de cercetare-dezvoltare.

Prin Ordinul comun al ministrilor Finantelor Publice si Educatiei si Cercetarii nr.2086/4504/2010, publicat in Monitorul Oficial nr. 573 din 12 august 2010, au fost aprobate normele privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare la determinarea impozitului pe profit.

Stimulentele fiscale pentru activitatile de cercetare-dezvoltare reprezinta reducerea profitului impozabil de care pot beneficia contribuabilii, prin deducerea suplimentara, in proportie de 20% a cheltuielilor efectuate de acestia in anul fiscal respectiv, pentru activitatile de cercetare-dezvoltare, precum si prin aplicarea metodei de amortizare accelerata in cazul aparaturii si echipamentelor destinate activitatilor de cercetare-dezvoltare.

Stimulentele fiscale se acorda pentru activitatile de cercetare-dezvoltare care condus la obtinerea de rezultate ale cercetarii, valorificabile de catre contribuabili, in folos propriu, in scopul cresterii veniturilor.

Cheltuieli eligibile
Cheltuielile eligibile luate in calcul la acordarea deducerii suplimentare la determinarea profitului impozabil sunt urmatoarele:
– cheltuielile de amortizare a imobilizarilor corporale, create sau achizitionate de contribuabili in stare noua, folosite la activitati de cercetare-dezvoltare;
– cheltuielile cu salariile personalului care desfasoara in mod direct activitati de cercetare-dezvoltare;
– cheltuielile cu intretinerea si reparatiile imobilizarilor corporale executate de terti;
– cheltuielile de amortizare a imobilizarilor necorporale, achizitionate de contribuabili, folosite la activitati de cercetare-dezvoltare;
– cheltuielile de exploatare, inclusiv: cheltuieli cu materialele consumabile, cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar, cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli privind animalele de experiment, precum si alte produse similare folosite la activitati de cercetare-dezvoltare;
– cheltuielile de regie, care pot fi alocate direct rezultatelor cercetarii sau proportional, prin utilizarea unei chei de repartizare.

Sunt eligibile numai acele cheltuieli inregistrate in contabilitate, pe baza documentelor justificative, potrivit reglementarilor contabile aplicabile.

Pentru a fi eligibile pentru acordarea stimulentelor fiscale pentru cercetare-dezvoltare, cheltuielile trebuie sa fie cheltuieli efectuate de contribuabil in scopul realizarii de venituri. Deducerea suplimentara se calculeaza trimestrial/anual, dupa caz.

Implicatii fiscale
In vederea determinarii sumei ce reprezinta deducerea suplimentara la calculul profitului impozabil, cheltuielile eligibile se insumeaza si se vor inscrie in registrul de evidenta fiscala.

Amortizarea accelerata in cazul aparaturii si echipamentelor destinate activitatilor de cercetare-dezvoltare se realizeaza conform art. 24 alin. (6) din Codul Fiscal, aparatura si echipamentele fiind cele prevazute in subgrupele 2.1 si 2.2 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.

In formularul 101 „Declaratie privind impozitul pe profit”, suma reprezentand deducerea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare se evidentiaza la randul 18 „Alte sume deductibile”.

Sursa: finantevalcea.ro

(Visited 109 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


2 + two =

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 5.113 persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.