Update: OUG nr.87/2010 – modificari aduse Codului Fiscal incepand cu 1 octombrie 2010

Incepand cu 1 octombrie 2010, s-a renuntat la impozitul minim, urmand ca  persoanele  juridice,  platitoare de impozit pe profit, care pana la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligati la plata impozitului minim conform prevederilor art. 18, alin. (2-7) din Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, sa calculeze si sa plateasca pentru trimestrul IV -2010 impozit pe profit.

Atentie! Contribuabilii care, pana la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligati la plata impozitului minim au obligatia de a declara si de a plati impozitul pe profit, respectiv de a efectua plata anticipata, dupa caz, aferente trimestrului III al anului 2010, pana la data de 25 octombrie 2010, potrivit prevederilor in vigoare la data de 30 septembrie 2010.

Pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, acesti contribuabili vor proceda astfel:
a) pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010:
– determina impozitul pe profit aferent perioadei respective si efectueaza comparatia cu impozitul minim anual, prevazut la art. 18 alin. (3), recalculat in mod corespunzator pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010, prin impartirea impozitului minim anual la 12 si inmultirea cu numarul de luni aferent perioadei respective, in vederea stabilirii impozitului pe profit datorat;
– stabilesc impozitul pe profit datorat;
– prin exceptie de la prevederile  art. 34 alin. (1), (5) si (11) si ale art. 35 alin. (1), din CF, depun declaratia privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010 si platesc impozitul pe profit datorat din definitivarea impunerii, pana la data de 25 februarie 2011;
b) pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2010:
– contribuabilii depun declaratia privind impozitul pe profit si platesc impozitul pe profit datorat potrivit prevederilor art. 34 alin. (1), (5) si (11) si ale art. 35 alin. (1) din CF, pana la 25 februarie 2011, respectiv 25 aprilie 2011.

Determinarea profitului impozabil si a impozitului pe profit se efectueaza urmarindu-se metodologia de calcul prevazuta de titlul II «Impozitul pe profit» in mod corespunzator pentru cele doua perioade, luand in calcul veniturile si cheltuielile inregistrate.

Pierderea fiscala inregistrata in cele doua perioade aferente anului 2010 se recupereaza potrivit prevederilor art. 26, din CF, fiecare perioada fiind considerata an fiscal in sensul perioadei de 5 ani, respectiv 7 ani.

Baza legala: Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 87/29.09.2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicata Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,  nr. 669/30.09.2010.

Vezi aici OUG nr. 87/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Sursa: finantevalcea.ro

(Visited 173 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


two × = 14

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 6.287 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor. Datele personale vor fi folosite exclusiv in scopul declarat.