Atentie! 30 noiembrie 2010 – termen pentru predarea carnetelor de munca la Casa de Pensii in vederea scanarii

Angajatorii care detin carnete de munca au obligatia de a le depune pana la data de 30 noiembrie 2010, inclusiv, la Casa de Pensii  in vederea scanarii, in caz contrar se constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 1.500 si 5.000 lei (art.11 al.1 HG 36/16.01.2008).

Operatiunea de predare-primire a carnetelor de munca de catre inspectoratele teritoriale de munca catre casele teritoriale de pensii, precum si cea de scanare a acestora, se vor finaliza pana la 31 decembrie 2010.

S-a modificat, in acest sens, HG nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de munca a datelor referitoare la stagiul de cotizare realizat in sistemul de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001.

Prelungirea acestor termene a fost determinata de faptul ca operatiunile de predare-primire a carnetelor de munca, respectiv de scanare a acestora in vederea preluarii datelor, sunt in derulare.

Termenul de predare a carnetelor de munca de catre persoanele fizice si juridice pentru activitatea de preluare a datelor a fost prelungit pana la 30 septembrie 2010. De asemenea, termenul de predare a carnetelor de munca in vederea scanarii este 30 noiembrie 2010.

De asemenea, Hotararea reglementeaza modalitatea de preluare a carnetelor de munca pentru persoanele care nu mai au domiciliul in Romania, dar carora le va fi deschis dreptul la pensie pe baza perioadelor de vechime in munca realizate in tara.

Astfel, in situatia fostilor asigurati ai sistemului public de pensii care nu au domiciliul sau resedinta in Romania, carnetele de munca transmise prin posta caselor teritoriale de pensii trebuie insotite de copia actului de identitate a titularului. Pentru cei care opteaza pentru prezentarea carnetului de munca prin intermediul unei persoane, carnetul de munca va fi insotit de copia actului de identitate al persoanei desemnate de catre titular.

Amintim ca in  baza HG nr. 1768/2005, la inceputul anului 2006 a fost demarata actiunea de preluare, din carnetele de munca, a datelor referitoare la perioadele de stagiu realizat in sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, precum si a veniturilor salariale aferente. Datele preluate din carnetele de munca vor fi utilizate pentru creare a unei baze de date la nivel national cu istoricul perioadelor de asigurare si a veniturilor angajatilor din sistemul public de pensii. Termenul initial de finalizare a operatiunilor de preluare a carnetelor de munca, respectiv scanare a acestora, a fost de doi ani, fiind ulterior prelungit la 3 ani.

Sursa: cpmb.rdsnet.ro

(Visited 89 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


9 × = nine

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 5.113 persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.