Impozit pe venit – reconsiderarea din punct de vedere fiscal a unor activitati ca fiind dependente

In exercitarea atributiilor ce le revin, organele fiscale pot reconsidera activitatea din punct de vedere fiscal ca fiind activitate dependenta, daca este indeplinit cel putin unul din urmatoarele criterii:
– beneficiarul de venit se afla intr-o relatie de subordonare fata de platitorul de venit, respectiv organele de conducere ale platitorului de venit, si respecta conditiile de munca impuse de acesta, cum ar fi: atributiile ce ii revin si modul de indeplinire a acestora, locul desfasurarii activitatii, programul de lucru;

– in prestarea activitatii, beneficiarul de venit foloseste exclusiv baza materiala a platitorului de venit, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare, echipament special de lucru sau de protectie, unelte de munca sau altele asemenea si contribuie cu prestatia fizica  sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu capitalul propriu;

– platitorul de venit suporta in interesul desfasurarii activitatii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, precum si alte cheltuieli de aceasta natura;

– platitorul de venit suporta indemnizatia de concediu de odihna si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, in contul beneficiarului de venit.

In cazul reconsiderarii unei activitati ca activitate dependenta pentru determinarea impozitului pe venit se aplica regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate in afara functiei de baza.

Conform art. 57 alin. (2) din Codul Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, impozitul pe venitul din salarii realizate in afara functiei de baza se determina, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.

In situatia reconsiderarii activitatii atat impozitul pe venit, cat si contributiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, trebuie recalculate si virate, fiind datorate solidar de catre platitorul si beneficiarul de venit.

Important! Activitatile desfasurate in mod independent, in conditiile legii, care genereaza  venituri din profesii libere precum si drepturile de autor si drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca activitati dependente potrivit prevederilor art. 7, alin 1 pct. 2.1 si 2.2 din Codul Fiscal.

Baza legala: OUG nr. 58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si alte masuri financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial nr. 431/28.06.2010; HG nr. 791/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, precum si pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din OUG nr. 58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si alte masuri financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial  nr. 5421/03.08.2010; OUG nr. 82/2010 pentru modificarea art. 7 alin. (1) pct.2 subpct. 2.1.din Legea  nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru modificarea art. III din OUG nr. 58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si alte masuri financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial nr. 638/10.09.2010.

Sursa: finantevalcea.ro

(Visited 126 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


two × 7 =

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 5.113 persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.