Atentie! 25 februarie 2011 – termen limita pentru unele obligatii fiscale. Vezi aici care sunt acestea

Pana vineri, 25 februarie 2011, inclusiv, contribuabilii  trebuie sa depuna, dupa caz:

Formular 100 – ”Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat” (OPANAF nr. 101/2008 modificat prin OPANAF nr. 2238/2010)
Formularul 100,  cu termen lunar, pentru obligatiile bugetului de stat aferente lunii ianuarie 2011, se completeaza de catre platitorii de impozite, taxe si contributii sociale carora le revin obligatii de plata la bugetul de  stat, conform Nomenclatorului din ordinul mentionat. Declaratia se depune in format electronic sau pe hartie prin codificarea informatiilor sub forma de cod de bare. Se foloseste programul pus la dispozitie gratuit de Ministerul Finantelor Publice.
Vezi Program.

Formular 112 – “Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate” (HG nr.1397/2010)
Formularul 112, cu termen lunar, pentru obligatiile aferente lunii ianuarie 2011, se completeaza si se depune de catre contribuabilii care au calitatea de angajatori sau entitati asimilate angajatorilor, institutiile publice care calculeaza, retin, platesc si  suporta contributii sociale obligatorii in numele asiguratului. Se completeaza cu programul pus la dispozitie gratuit de Ministerul Finantelor Publice.
Vezi Program.

Formular 224 – “Declaratie privind veniturile sub forma de salarii din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania si de catre persoanele fizice romane angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate in Romania” (OMEF 2371/2007)
Formularul 224 se completeaza de catre persoanele fizice care isi desfasoara activitatea in Romania si obtin venituri sub forma de salarii din strainatate, precum si de catre persoanele fizice romane angajate ale misiunilor diplomatice si ale posturilor consulare acreditate in Romania. Se depune lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare pentru care s-a realizat venitul. Se depune la:
a) organul fiscal in a carui raza teritoriala contribuabilul are adresa unde isi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieste efectiv, in cazul in care aceasta este diferita de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal in Romania;
b) organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla sursa de venit, pentru ceilalti contribuabili persoane fizice.
Vezi Formular.

Formular 300 – ”Decont de TVA” (OPANAF nr. 183/2011)
Formularul 300,  cu termen lunar, pentru obligatiile bugetului de stat aferente lunii ianuarie 2011, se completeaza de persoanele impozabile inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata.  Formularul se completeaza cu ajutorul programului de asistenta pus la dispozitie de Ministerul Finantelor Publice.
Vezi Program.

Formular 301 – ”Decont special de TVA” (OPANAF nr. 30/2011)
Formularul 301 se depune de catre contribuabilii inregistrati in scopuri de TVA, conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal si care au efectuat achizitii intracomunitare in luna precedenta, precum si pentru contribuabilii neinregistrati si care nu au obligatia inregistrarii, care au efectuat achizitii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile, contribuabilii care au efectuat achizitii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA. Se intocmeste in doua exemplare, semnate si stampilate. Formularul se completeaza cu ajutorul programului de asistenta pus la dispozitie de Ministerul Finantelor Publice.
Vezi Program.

Formular 101 – “Declaratia privind impozitul pe profit” (OPANAF nr.2689/2010)
Formularul 101 se depune de catre: persoanele juridice, platitoare de impozit pe profit care au definitivat inchiderea exercitiului financiar al anului 2010, pâna la aceasta data si in anul 2010 au platit numai impozit pe profit; persoanele juridice, platitoare de impozit pe profit care in anul 2010 au platit cel putin un trimestru impozit minim si au obligatia depunerii formularului 101 pentru perioada ianuarie – septembrie 2010; organizatiile nonprofit, contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor si plantelor tehnice, pomicultura si viticultura.
Vezi Program.

Formular 392A – “Declaratia informativa privind livrarile si prestarile de servicii efectuate in anul …” (OPANAF nr. 1081/2011)
Formularul 392A se depune de persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA cu cifra de afaceri realizata in anul de raportare sub 35.000 euro. Atentie! Cursul de schimb valutar la care se calculeaza cei 35.000 euro, este 3,3817 lei/euro – curs valabil la data aderarii la UE).
Vezi Program.

Formular 392B Declaratia informativa privind livrarile de bunuri, prestarile de servicii si achizitii efectuate in anul …” (OPANAF nr. 1081/2011)
Formularul 392B se depune de persoanele impozabile neinregistrate in scopuri de TVA cu cifra de afaceri realizata in anul de raportare sub 35.000 euro. Cursul de schimb valutar la care se calculeaza cei 35.000 euro, este 3,3817 lei/euro – curs valabil la data aderarii la UE).
Vezi Program.

Formular 393 – “Declaratia informativa privind veniturile obtinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier international de persoane, cu locul de plecare din România in anul …” (OPANAF nr.1081/2011)
Formularul 393 se depune de persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA care in anul de raportare au prestat servicii de transport international de persoane.
Vezi Program.

Formular 306 – “Cerere privind utilizarea ca perioada fiscala pentru TVA a semestrului sau anului calendaristic” (OPANAF  nr.6/2010)
Cererea privind utilizarea ca perioada fiscala pentru TVA a semestrului sau anului calendaristic se depune pana la data de 25 februarie a anului pentru care se exercita optiunea.
Vezi Formular.

Declaratia privind subventiile sau transferurile primite de la bugetul de stat, neregularizate si nerestituite in termenul legal
Declaratia privind subventiile sau transferurile primite de la bugetul de stat, neregularizate si nerestituite in termenul legal se depune de catre operatorii economici care au beneficiat de subventii sau transferuri de la bugetul de stat si nu au regularizat si restituit aceste sume la bugetul de stat pâna la data de 31 ianuarie anul curent.
Vezi Formular.

Declaratia privind obligatiile de plata catre Fondul pentru mediu si plata obligatiilor datorate
Declaratia se depune de catre persoanele juridice si persoanele fizice conf. art 11 alin 1 din OUG nr.196 / 2005.
Vezi Program.

(Visited 89 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


3 + one =

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 5.277 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.