Reguli generale de evaluare (OMFP 3055/2009)

Elementele prezentate in situatiile financiare anuale se evalueaza, de regula, pe baza principiului costului de achizitie sau al costului de productie. Cazurile in care nu se foloseste costul de achizitie sau costul de productie sunt cele prevazute de prezentele reglementari.

*Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro*  

La data intrarii in entitate, bunurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileste astfel:
a) la cost de achizitie – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de productie – pentru bunurile produse in entitate;
c) la valoarea de aport, stabilita in urma evaluarii – pentru bunurile reprezentand aport la capitalul social;
d) la valoarea justa- pentru bunurile obtinute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere.

In cazurile mentionate la lit. c) si d), valoarea de aport si, respectiv, valoarea justa, se substituie costului de achizitie.
Prin valoare justa se intelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunavoie intre parti aflate in cunostinta de cauza in cadrul unei tranzactii cu pretul determinat obiectiv.

Valoarea justa a activelor se determina, in general, dupa datele de evidenta de pe piata, printr-o evaluare efectuata, de regula, de profesionisti calificati in evaluare.

In situatia in care nu exista date pe piata privind valoarea justa, din cauza naturii specializate a activelor si a frecventei reduse a tranzactiilor, valoarea justa se poate determina prin alte metode utilizate, de regula, de catre profesionisti in evaluare.

Costul de achizitie al bunurilor cuprinde pretul de cumparare, taxele de import si alte taxe (cu exceptia acelora pe care persoana juridica le poate recupera de la autoritatile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare si alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achizitiei bunurilor respective.

In costul de achizitie se includ, de asemenea, comisioanele, taxele notariale, cheltuielile cu obtinerea de autorizatii si alte cheltuieli nerecuperabile, atribuibile direct bunurilor respective.

Cheltuielile de transport sunt incluse in costul de achizitie si atunci cand functia de aprovizionare este externalizata.
Reducerile comerciale acordate de furnizor si inscrise pe factura de achizitie ajusteaza in sensul reducerii costul de achizitie al bunurilor.

Reducerile comerciale primite ulterior facturarii, respectiv acordate ulterior facturarii, indiferent de perioada la care se refera, se evidentiaza distinct in contabilitate (contul 609 “Reduceri comerciale primite”, respectiv contul 709 “Reduceri comerciale acordate”), pe seama conturilor de terti.

Reducerile comerciale pot fi, de exemplu:
a) rabaturile – se primesc pentru defecte de calitate si se practica asupra pretului de vanzare;
b) remizele – se primesc in cazul vanzarilor superioare volumului convenit sau daca cumparatorul are un statut preferenrial; si
c) risturnele – sunt reduceri de pret calculate asupra ansamblului tranzacriilor efectuate cu acelasi tert, in decursul unei perioade determinate.

Reducerile financiare sunt sub forma de sconturi de decontare acordate pentru achitarea datoriilor inainte de termenul normal de exigibilitate.

Reducerile financiare primite de la furnizor reprezinta venituri ale perioadei indiferent de perioada la care se refera (contul 767 “Venituri din sconturi obtinute”). La furnizor, aceste reduceri acordate reprezinta cheltuieli ale perioadei, indiferent de perioada la care se refera (contul 667 “Cheltuieli privind sconturile acordate”).

In cazul valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzactionare pe o piata reglementata, costul de achizitie nu include costurile de tranzactionare direct atribuibile achizitiei lor, aceste costuri fiind inregistrate in conturile de cheltuieli corespunzatoare.

In cazul valorilor mobiliare pe termen scurt care nu sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata, precum si al valorilor mobiliare pe termen lung, costul de achizitie include si costurile de tranzactionare direct atribuibile achizitiei lor.

Costul de productie al unui bun cuprinde costul de achizitie a materiilor prime si materialelor consumabile si cheltuielile de productie direct atribuibile bunului.

Costul de productie sau de prelucrare al stocurilor, precum si costul de productie al imobilizarilor cuprind cheltuielile directe aferente productiei, si anume: materiale directe, energie consumata in scopuri tehnologice, manopera directa si alte cheltuieli directe de productie, costul proiectarii produselor, precum si cota cheltuielilor indirecte de productie alocata in mod rarional ca fiind legata de fabricaria acestora.

In cazul productiei de imobilizari, exemple de cheltuieli incadrate la alte cheltuieli direct atribuibile sunt urmatoarele:
a) costurile de amenajare a amplasamentului;
b) costurile iniriale de livrare si manipulare;
c) costurile de instalare si asamblare;
d) costurile de testare a functionarii corecte a activului;
e) onorarii profesionale si comisioane achitate in legatura cu activul etc.

Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde manopera si alte cheltuieli legate de personalul direct angajat in furnizarea serviciilor, inclusiv personalul insarcinat cu supravegherea, precum si regiile corespunzatoare.
In costul de productie poate fi inclusa o proportie rezonabila din cheltuielile care sunt indirect atribuibile bunului, in masura in care acestea sunt legate de perioada de productie.

Includerea in costul stocurilor a regiilor generale poate fi adecvata in masura in care reprezinta costuri suportate pentru a aduce stocurile in locul si forma dorite.

Exemple de costuri care nu trebuie incluse in costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei in care au survenit, sunt urmatoarele:
– pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate peste limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei;
– cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor in care aceste costuri sunt necesare in procesul de productie, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricatie.

Cheltuielile de depozitare se includ in costul de productie atunci cand sunt necesare pentru a aduce stocurile in locul si in starea in care se gasesc;
– regiile (cheltuielile) generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si locul final;
– costurile de desfacere;
– regia fixa nealocata costului, care se recunoaste drept cheltuiala in perioada in care a aparut. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacitatii normale de productie (activitate).

Regia fixa de productie consta in acele costuri indirecte de productie care raman relativ constante, indiferent de volumul productiei, cum sunt: amortizarea, intretinerea sectiilor si utilajelor, precum si costurile cu conducerea si administrarea sectiilor.

Capacitatea normala de productie reprezinta productia estimata a fi obtinuta, in medie, de-a lungul unui anumit numar de perioade, in conditii normale, avand in vedere si pierderea de capacitate rezultata din intretinerea planificata a echipamentului.

Costurile indatorarii care sunt direct atribuibile achizitiei, constructiei sau productiei unui activ cu ciclu lung de fabricatie pot fi incluse in costul acelui activ. De exemplu, in costurile indatorarii pot fi incluse dobanda la capitalul imprumutat pentru finantarea achizitiei, constructiei sau productiei de active cu ciclu lung de fabricatie, precum si comisioanele aferente acestor imprumuturi contractate.

Costurile indatorarii pot fi incluse in costurile de productie ale unui activ cu ciclu lung de fabricatie, in masura in care sunt legate de perioada de productie.

Costurile indatorarii suportate de entitate in legatura cu imprumutul de fonduri pot fi incluse in costul bunurilor sau serviciilor cu ciclu lung de fabricatie, cu respectarea prevederilor pct. 41 din prezentele reglementari.

Prin activ cu ciclu lung de fabricatie se intelege un activ care solicita in mod necesar o perioada substantiala de timp pentru a fi gata in vederea utilizarii sale prestabilite sau pentru vanzare.

Activele financiare si stocurile care sunt fabricate pe o baza repetitiva de-a lungul unei perioade scurte de timp nu sunt considerate active cu ciclu lung de fabricatie. Nu sunt active cu ciclu lung de fabricatie nici activele care in momentul achizitiei sunt gata pentru utilizarea lor prestabilita sau pentru vanzare.

Capitalizarea costurilor indatorarii trebuie sa inceteze cand se realizeaza cea mai mare parte a activitatilor necesare pentru pregatirea activului cu ciclu lung de fabricatie, in vederea utilizarii prestabilite sau a vanzarii acestuia.

In cazul includerii costurilor indatorarii in valoarea activelor, acestea trebuie prezentate in notele explicative.

(Visited 381 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


7 × = seven

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 4.852 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.