FMI vrea masuri care sa compenseze veniturile pierdute prin amanarea accizei la carburanti

FMI considera ca sunt necesare masuri care sa compenseze veniturile pierdute de stat prin amanarea cresterii accizei la carburanti, iar o misiune a Fondului se va afla la Bucuresti in luna ianuarie pentru discutii cu autoritatile, vizand combinarea primelor doua evaluari ale acordului stand-by.

“Pentru a asigura atingerea tintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesara adoptarea unor masuri care sa compenseze veniturile pierdute in urma amanarii cu trei luni a majorarii accizei la carburanti. Autoritatile au cerut discutarea unor astfel de masuri in luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizata combinarea primelor doua evaluari ale programului economic sustinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizita la Bucuresti in luna ianuarie”, potrivit unei declaratii de presa transmisa luni de reprezentantul rezident al FMI in Romania si Bulgaria, Guillermo Tolosa, anunta Mediafax.

FMI a salutat, de asemenea, promulgarea bugetului de stat pe 2014 de catre presedintele Traian Basescu, considerata “un pas binevenit”.

Legea bugetului pe 2014 a fost publicata joi in Monitorul Oficial.

Premierul Victor Ponta a anuntat ca introducerea accizei de 7 eurocenti la carburanti va fi amanata cu trei luni, pana la 31 martie 2014.

(Visited 43 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


six + = 10

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 4.912 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.