Noua procedura de solutionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare

In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 249/07.04.2014, a fost publicat Ordinul ministrului Finantelor Publice nr. 491/2014 pentru modificarea si completarea Procedurii de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata (TVA) cu optiune de rambursare, aprobata prin Ordinul ministrului Finantelor Publice nr. 263/2010.

Deconturile de TVA se depun de catre persoanele impozabile, inregistrate in scopuri de taxa pe valoarea adaugata conform art. 153 din Codul Fiscal, la organul fiscal competent, prin posta sau direct la compartimentul cu atributii in gestionarea declaratiilor fiscale, precum si prin sistemul electronic national, la termenele prevazute de Codul Fiscal.

 

rsz_likeNU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK –CLICK AICI SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA. NOU – ACUM AVEM O PAGINA SI DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.

 

Se supun procedurii de solutionare numai deconturile cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare depuse in cadrul termenului legal de depunere.

Deconturile cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare se solutioneaza in functie de gradul de risc fiscal pe care il prezinta fiecare persoana impozabila, astfel:
-in cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mic: prin emiterea Deciziei de rambursare a TVA;
-in cazul deconturilor de TVA depuse de alti contribuabili decat marii contribuabili, contribuabilii mijlocii sau exportatorii, incadrate la risc fiscal mediu: cu analiza documentara;
-in cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mare: cu inspectie fiscala anticipata.

Deconturile cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare sunt in curs de solutionare in perioada cuprinsa intre data depunerii decontului si data compensarii/restituirii efective a sumelor aprobate la rambursare.

Deconturile cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare depuse de persoanele impozabile care nu au fapte de natura infractiunilor inscrise in cazierul fiscal si nici nu au risc fiscal mare stabilit de organele fiscale, prin care se solicita sume de pana la 45.000 lei, se incadreaza la risc fiscal mic si se solutioneaza prin emiterea deciziei de rambursare in termen de maximum 5 zile de la data depunerii decontului.

Pentru contribuabilii care prezinta risc fiscal mare, organele fiscale constituie o baza de date speciala pe baza informatiilor primite de la organele de inspectie fiscala si de la organele fiscale cu atributii de administrare fiscala.

Deconturile cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare depuse de persoanele impozabile care au fapte de natura infractiunilor inscrise in cazierul fiscal se incadreaza la risc fiscal mare si se solutioneaza cu inspectie fiscala.

Pentru deconturile incadrate la risc fiscal mic, care se afla in curs de solutionare, depuse de persoanele impozabile inscrise in baza de date speciala, procedura se intrerupe, iar deconturile se incadreaza la risc fiscal mare si se solutioneaza cu inspectie fiscala anticipata.

Persoanele impozabile care in decurs de 6 luni au renuntat de cel putin doua ori la optiunea de rambursare, dupa incadrarea la categoria de risc fiscal mare sunt incluse in procedura de analiza de risc in vederea selectarii pentru inspectie fiscala.

(Visited 252 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


8 − two =

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 5.299 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.