Termenul in care pot fi contestate masurile unilaterale de incheiere, executare, modificare si incetare a contractului individual de munca

Potrivit prevederilor art.268 din Codul munciit, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;
c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia;
e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

In toate situatiile, altele decat cele prevazute mai sus, termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.

rsz_like

NU UITATI SA DATI UN LIKE SI PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK –CLICK AICI SAU SA VA ABONATI LA NEWSLETTER – VEZI PARTEA DREAPTA. NOU – ACUM AVEM O PAGINA SI DE GOOGLE PLUS – CLICK AICI.

 

Iar, potrivit art.211 din Legea nr.62/2011 – Legea dialogului social, republicata, cererile pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate, dupa cum urmeaza:
a) masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa;
b) constatarea nulitatii unui contract individual de munca poate fi ceruta de parti pe intreaga perioada in care contractul respectiv se aplica;
c) plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Se observa ca textul din Legea dialogului social preia dispozitiile din Codul muncii, cu cateva diferente.

O prima diferenta este data de faptul ca Legea dialogului social statorniceste un termen de contestare majorat de 45 de zile calendaristice, fata de cel de 30 de zile calendaristice stabilit de Codul muncii, in plus, se refera si la angajamentul de plata.

Avand in vedere prevederile prezentate mai sus si intrucat Legea nr.62/2011 este un act normativ adoptat ulterior Codului muncii, iar termenul de 45 de zile prevazut de acest act normativ este in favoarea salariatilor, apreciem ca termenul in care pot fi formulate cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca este de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa.

Totusi, in cazul contestarii sanctiunilor disciplinare este aplicabil termenul de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii deciziei. In acest caz, termenul este prevazut expres de Codul muncii la art.252 alin.(5) si la art.268 alin.(1) lit.b), termen asupra caruia Legea dialogului social nu a intervenit.

O alta diferenta de reglementare priveste data de la care curge termenul de 3 ani in cazul platii despagubirilor pentru pagubele cauzate de restituirea unor sume care au format obiectul unei plati nedatorate. Codul muncii prevede ca acest termen curge de la data nasterii dreptului la actiune, pe cand Legea dialogului social prevede ca acest termen curge de la data producerii pagubei.

Si in acest caz, apreciem ca se vor aplica dispozitiile Legii dialogului social.

 

Contabun.ro va propane lucrarea „Procedura de aplicare a sanctiunilor disciplinare” care va prezinta pasii pe care trebuie sa-i urmati, baza legala, jurisprudenta, 9 modele de formulare editabile absolut necesare si explicatii utile care sa va ajute sa intocmiti corect documentatia necesara in realizarea cercetarii disciplinare, aplicarea sanctiunii, radierea sanctiunii, suspendarea contractului individual de munca pe durata cercetarii disciplinare astfel incat sa nu aveti probleme cu inspectorii de munca sau in instanta.

(Visited 211 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


+ six = 10

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 5.299 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.