Decizia ICCJ nr.7/2016: concedierea pentru necorespundere fizica si sau psihica se face in baza fisei de aptitudine emisa de medicul de medicina muncii

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Craiova – Sectia I civila, in dosarul nr. 519/101/2015, privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, a stabiltit prin Decizia nr.7/04.04.2016, publicata in Monitorul Oficial nr.399 din 26 mai 2016, in interpretarea dispozitiilor art. 61 lit. c) din Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, ca prin decizie a organelor de expertiza medicala, prin care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, se intelege rezultatul evaluarii medicului specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca, constand in fisa de aptitudine, necontestata sau devenita definitiva dupa contestare, prin emiterea deciziei de catre entitatea cu atributii legale in acest sens.

Vezi aici lucrarile din Libraria contabun.ro

 

Decizia ICCJ nr.7 din 4 aprilie 2016 poate fi consultata mai jos:

Dosar nr. 669/1/2016

Iulia Cristina Tarcea – vicepresedintele inaltei Curti de Casatie si Justitie – presedintele completului
Lavinia Curelea – presedintele Sectiei I civile
Roxana Popa – presedintele delegat al Sectiei a II-a civile
Ionel Barba – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal
Carmen Elena Popoiag – judecator la Sectia I civila
Alina Iuliana tuca – judecator la Sectia I civila
Viorica Cosma – judecator la Sectia I civila
Mihaela Tabarca – judecator la Sectia I civila
Dragu Cretu – judecator la Sectia I civila
Cosmin Horia Mihaianu – judecator la Sectia a II-a civila
Constantin Branzan – judecator la Sectia a II-a civila
Ileana Izabela Dolache – judecator la Sectia a II-a civila
Rodica Dorin – judecator la Sectia a II-a civila
Nela Petrisor – judecator la Sectia a II-a civila
Carmen Maria Ilie – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Eugenia Marin – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Iuliana Maiereanu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Dana Iarina Vartires – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Adriana Elena Gherasim – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formeaza obiectul Dosarului nr. 669/1/2016 a fost constituit conform dispozitiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila si ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele inaltei Curti de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Craiova – Sectia I civila in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la modul de interpretare a dispozitiilor art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, privind concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului, respectiv ce se intelege prin decizie a organelor de expertiza medicala prin care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, in corelare cu dispozitiile art. 30-33 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 17 pct. VIII B lit. v) si pct. 4 al ultimului alineat din capitolul III din Regulamentul de organizare si functionare a directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, aprobat prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 1.078/2010.

Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca la dosar au fost depuse hotarari judecatoresti in materia ce face obiectul sesizarii, relevand o practica neunitara, precum si raportul intocmit de judecatorii-raportori. Se mai refera asupra faptului ca raportul a fost comunicat partilor, in conformitate cu dispozitiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, si ca nu s-au depus puncte de vedere.

In urma deliberarilor, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ramane in pronuntare asupra sesizarii privind pronuntarea unei hotarari prealabile.

INALTA CURTE,

deliberand asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

I. Titularul si obiectul sesizarii
1. Curtea de Apel Craiova – Sectia I civila a dispus, prin incheierea pronuntata in data de 4 noiembrie 2015, in Dosarul nr. 519/101/2015, aflat pe rolul acestei instante, sesizarea din oficiu a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la urmatoarea chestiune de drept: modul de interpretare a dispozitiilor art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, privind concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului, respectiv ce se intelege prin decizie a organelor de expertiza medicala prin care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, in corelare cu dispozitiile art. 30-33 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 17 pct. VIII B lit. v) si pct. 4 al ultimului alineat din capitolul III din Regulamentul de organizare si functionare a directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, aprobat prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 1.078/2010.

II. Expunerea succinta a procesului
2. La data de 23 ianuarie 2015 contestatorul P.L.R. a formulat contestatie impotriva Deciziei nr. 18 din 15 ianuarie 2015 emisa de S.C. P. – S.R.L., prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca in temeiul art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (in continuare Codul muncii), solicitand anularea acesteia, reintegrarea in functia avuta si plata drepturilor salariale cuvenite.

3. A motivat ca, in mod nelegal, angajatorul a invocat dispozitiile art. 61 lit. c) din Codul muncii, deoarece nu s-a facut dovada unei incapacitati fizice, atata vreme cat prin Fisa de aptitudine nr. 2.264 din 11 decembrie 2014, emisa de Clinica H., s-a constatat ca este apt vopsitor, lucru la sol cu purtarea echipamentului individual de protectie a muncii. in aceasta situatie, decizia atacata este nula.

4. Pe de alta parte, unitatea a incunostintat Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Mehedinti, prin Adresa din data de 17 decembrie 2014, inainte de emiterea deciziei de desfacere a contractului individual de munca, fara a astepta un raspuns de la aceasta institutie. De asemenea, parata nu a respectat dispozitiile art. 64 alin. (1) din Codul muncii, in sensul de a propune alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea si capacitatea sa de munca, in conditiile in care poate presta munca la sol, iar unitatea avea aceste locuri de munca.

5. Prin intampinare, parata a solicitat respingerea ca nefondata a contestatiei, intrucat, ca urmare a rezultatelor controlului medical periodic efectuat in data de 11 decembrie 2014, conform fisei de aptitudine, s-a constatat ca reclamantul este apt vopsitor, lucru la sol, in echipa, cu evitarea zgomotului, fapt ce a facut imposibila continuarea activitatii.

6. Din fisa postului ocupat de contestator rezulta ca angajatul trebuia sa fie apt pentru meseria de vopsitor si apt pentru lucru la inaltime, aptitudini constatate la angajare, dar si periodic de un cabinet specializat in medicina muncii.

7. S-a aratat ca s-a solicitat sprijinul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Mehedinti, prin Adresa nr. 211 din 17 decembrie 2014, in vederea redistribuirii contestatorului intr-un alt loc de munca disponibil, dar nu s-a primit niciun raspuns si, la cererea contestatorului, s-a dispus incetarea contractului individual de munca inainte de expirarea preavizului.

8. Prin Sentinta nr. 1.261 din 2 aprilie 2015, Tribunalul Mehedinti – Sectia conflicte de munca si asigurari sociale a admis contestatia formulata de P.L.R. impotriva Deciziei nr. 18 din 15 ianuarie 2015, emisa de parata S.C. P. – S.R.L., pe care a anulat-o, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior si a obligat parata la plata drepturilor banesti care i se cuvin de la data de 15 ianuarie 2015 si pana la reintegrarea efectiva.

9. Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul Mehedinti – Sectia conflicte de munca si asigurari sociale a retinut urmatoarele:
Prin Decizia nr. 18 din 15 ianuarie 2015, emisa de parata S.C. P. – S.R.L., s-a dispus incetarea contractului individual de munca al contestatorului P.L.R., avand functia de vopsitor, in temeiul art. 61 lit. c) din Codul muncii.

Conform deciziei, angajatorul a avut in vedere Fisa de aptitudine nr. 2.264 din 11 decembrie 2014, emisa de medicul de medicina muncii, prin care s-a constatat faptul ca reclamantul nu are aviz pentru lucru la inaltime, conditie obligatorie pentru vopsitoria navala, precum si imposibilitatea angajatorului de a-i oferi un alt loc de munca, conform recomandarii medicului (vopsitor – lucru la sol).

Prin Adresa nr. 211 din 17 decembrie 2014 s-a solicitat si sprijinul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Mehedinti.

Conform art. 61 lit. c) din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a acestuia, fapt ce nu ii permite sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat.

In cazul de fata, angajatorul a avut in vedere fisa de aptitudine eliberata de cabinetul de medicina muncii in care se mentioneaza ca reclamantul este “apt vopsitor, lucru la sol, in echipa, cu evitarea zgomotului pentru LRN si purtarea obligatorie a echipamentului”, insa aceasta fisa nu raspunde exigentelor impuse de lege, fiind necesara, pentru a se putea dispune concedierea in conditiile art. 61 lit. c) din Codul muncii, emiterea unei decizii a organelor competente de expertiza medicala, iar fisa de aptitudini nu poate inlocui expertiza ceruta de lege, intrucat medicul de medicina muncii nu are astfel de atributii.

In lipsa indeplinirii conditiilor impuse de lege, in mod nelegal, angajatorul a dispus concedierea in conditiile art. 61 lit. c) din Codul muncii, situatie in care decizia a fost anulata, fara a se mai impune si analizarea celorlalte sustineri ale partilor. in consecinta, s-au dispus reintegrarea contestatorului pe functia detinuta anterior si plata corespunzatoare a drepturilor salariale.

10. Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel intimata S.C. P. – S.R.L., criticand-o, in esenta, pentru urmatoarele motive: instanta de fond, in mod gresit, a admis contestatia, retinand ca “fisa de aptitudini nu poate inlocui expertiza ceruta de lege, intrucat medicul de medicina muncii nu are astfel de atributii”.

Hotararea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor (in continuare Hotararea Guvernului nr. 355/2007), astfel cum a fost modificata si completata prin Hotararea Guvernului nr. 1.169/2011, stipuleaza in art. 30 faptul ca persoana examinata poate contesta rezultatul dat de catre medicul specialist de medicina muncii. Abia din acel moment se procedeaza la formarea unei comisii care examineaza angajatul. Deci, daca salariatul nu contesta rezultatul examinarii medicale a medicului de medicina muncii, nu exista o prevedere in sensul ca se va efectua o expertiza medicala. Din contra, in cuprinsul art. 10 si 13 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se precizeaza ca avizul dat de medicul de medicina muncii este un “aviz conditionat”.

11. Intimatul-contestator P.L.R. a depus intampinare in raport cu dispozitiile art. 471 alin. (5) din Codul de procedura civila, solicitand respingerea apelului ca nefondat si mentinerea hotararii atacate ca legala si temeinica.

12. Prin Incheierea din 4 noiembrie 2015, Curtea de Apel Craiova – Sectia I civila, legal investita cu judecarea apelului, a dispus sesizarea din oficiu inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila. Prin aceeasi incheiere, in temeiul dispozitiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedura civila, s-a dispus si suspendarea cauzei pana la pronuntarea hotararii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

III. Motivele de admisibilitate retinute de titularul sesizarii
13. Prin incheierea pronuntata la data de 4 noiembrie 2015 in Dosarul nr. 519/101/2015, Curtea de Apel Craiova – Sectia I civila a constatat admisibilitatea sesizarii inaltei Curti de Casatie si Justitie, conform art. 519 din Codul de procedura civila, motivat de urmatoarele considerente:

a) de lamurirea modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 61 lit. c) din Codul muncii, raportat la art. 30 – art. 33 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 17 pct. VIII B. lit. v) si pct. 4 al ultimului alineat din cap. III din Regulamentul de organizare si functionare a directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, aprobat prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 1.078/2010, depinde solutionarea pe fond a cauzei.

Astfel, conform art. 61 lit. c) din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana acestuia in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat. Or, in cauza, prin decizia emisa de angajator, care face obiectul contestatiei adresate jurisdictiei muncii, s-a dispus concedierea salariatului (vopsitor la inaltime) in baza art. 61 lit. c) din Codul muncii.

Pentru a se emite aceasta decizie, angajatorul a avut in vedere fisa de aptitudine intocmita de catre medicul specialist de medicina muncii cu ocazia examinarii medicale periodice, necontestata, din care rezulta ca salariatul este apt de a fi vopsitor la sol, pierzandu-si practic aptitudinea de a fi vopsitor la inaltime, constatata la examinarea periodica anterioara.

Nu s-a prezentat de catre angajator o decizie a unui organ de expertiza medicala, ci numai fisa de aptitudini necontestata, iar salariatul a sustinut ca, in lipsa unei decizii a organelor de expertiza medicala, concedierea este nelegala, intrucat fisa de aptitudine, fie si necontestata, nu tine locul acestei decizii;

b) problema de drept enuntata este noua, deoarece, din consultarea jurisprudentei, s-a constatat ca asupra acestei probleme Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o alta hotarare. Curtea de apel a avut in vedere doar deciziile pronuntate in interesul legii sau in dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece doar aceste hotarari au efect obligatoriu in raport cu instantele nationale, celelalte hotarari ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie fiind decizii de speta cu efect obligatoriu doar pentru partile in proces. in plus, in competenta materiala a instantei supreme nu intra litigiile de munca, astfel incat aceasta nu are o jurisprudenta proprie in materie;

c) problema de drept nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, conform evidentelor inaltei Curti de Casatie si Justitie, consultate la 1 noiembrie 2015.

IV. Punctul de vedere al completului de judecata cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
14. Completul de judecata investit cu solutionarea apelului in Dosarul nr. 519/101/2015 al Curtii de Apel Craiova – Sectia I civila a retinut urmatoarele:

Dispozitiile legale care instituie inca un caz de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului sunt noi, fiind introduse pentru prima oara in legislatia muncii, respectiv in Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu intrare in vigoare de la 1 martie 2003.

Dispozitiile legale in discutie sunt susceptibile de doua interpretari, dupa cum urmeaza:

A. Intr-o prima interpretare, prin “decizie a organelor competente de expertiza medicala” se intelege rezultatul evaluarii medicului specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca, evaluare materializata intr-o fisa de aptitudini sau decizie, necontestate sau devenite definitive dupa contestare, prin emiterea deciziei in procedura legala si de catre entitatea cu atributii legale in acest sens.

In sprijinul acestei opinii se are in vedere faptul ca aceste concluzii medicale, cuprinse in actul intocmit la examinare (fisa de aptitudini, decizie etc.), ale medicului specialist in medicina muncii, care asigura supravegherea sanatatii lucratorilor, pot fi contestate.

In prezent, ca legislatie secundara, este in vigoare Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care s-a abrogat Normele generale de protectie a muncii, aprobate prin Ordinul ministrului muncii si solidaritatii sociale si al ministrului sanatatii si familiei nr. 508/933/2002.

Prin aceste dispozitii legale s-au instituit norme legale similare celor expuse anterior, cuprinse in art. 30-33 din acest act normativ.
Astfel, persoana examinata poate contesta rezultatul dat de medicul specialist, contestatia adresandu-se autoritatii de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti, in termen de 7 zile de la primirea fisei de aptitudini – potrivit art. 30 si 31 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

Contestatia se solutioneaza de o comisie formata din 3 medici specialisti, care convoaca partile implicate in termen de 21 de zile, conform art. 32 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

Decizia comisiei se consemneaza intr-un proces-verbal si se comunica in scris persoanei examinate medical, potrivit dispozitiilor art. 33 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

B. In cea de-a doua interpretare, prin “decizie a organelor competente de expertiza medicala” se intelege expertiza realizata de directia de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti prin compartimentul de evaluare a factorilor de risc din mediul de viata si munca, in cadrul caruia functioneaza si un colectiv cu activitate specifica de medicina muncii – in conditiile art. 17 pct. VIII B lit. v) si pct. 4 al ultimului alineat din cap. III din Regulamentul de organizare si functionare a directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, aprobat prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 1.078/2010.

Acest regulament s-a aprobat in conditiile art. 23 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (in continuare, Legea nr. 95/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare), potrivit careia regulamentul de organizare si functionare, precum si structura organizatorica a directiilor de sanatate publica se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii.
in sprijinul acestei opinii sunt aduse urmatoarele argumente:

Se porneste de la ideea ca medicul specialist in medicina muncii nu este organ competent de expertiza medicala, in sensul legii, avand in vedere atributiile specifice ale acestuia, potrivit art. 6-18 din Legea nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicina a muncii, cu modificarile si completarile ulterioare (in continuare, Legea nr. 418/2004, cu modificarile si completarile ulterioare).

Astfel, medicul de medicina muncii, conform art. 6 din lege, este consilier al angajatorului si al reprezentantilor angajatilor in probleme de promovare a sanatatii in munca si in imbunatatirea mediului de munca din punctul de vedere al sanatatii in munca.

Mai trebuie subliniat ca, atunci cand in cadrul unei unitati economice este organizat cabinet de medicina muncii, potrivit art. 44 din Legea nr. 418/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, medicul este subordonat angajatorului pe linie administrativa.

Pe de alta parte, chiar daca apare ca fiind de un formalism excesiv, al doilea punct de vedere porneste si de la terminologia utilizata de legiuitor in redactarea textului de lege in discutie, respectiv art. 61 lit. c) din Codul muncii, in comparatie cu expresiile utilizate in redactarea dispozitiilor art. 64 alin. (1) teza finala si alin. (2) din acelasi act normativ.

Astfel, in dispozitiile art. 61 lit. c) din Codul muncii se prevede existenta deciziei organelor competente de expertiza medicala, iar in art. 64 alin. (1) teza finala si alin. (2) din Codul muncii se prevede “(…) capacitate de munca stabilita de medicul de medicina muncii.”
Prin ipoteza fiecarei norme, situatiile sunt diferite.

Astfel, in primul caz se procedeaza la concedierea salariatului, unitatea avand acest drept, iar in cel de-al doilea caz unitatea are obligatia ca, mai inainte de a dispune concedierea in temeiul art. 61 lit. c) din Codul muncii, sa ofere salariatului un loc vacant compatibil cu capacitatea sa de munca stabilita de medicul de medicina muncii (inclusiv sa ceara sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, daca nu exista loc vacant).

Dincolo de inconsecventa in terminologia utilizata, in sensul ca textul de lege (art. 64 din Codul muncii) se refera la capacitatea de munca, iar nu la aptitudinea in munca (intrucat o persoana care si-a pierdut o aptitudine in munca – de exemplu, vopsitor la inaltime, isi pastreaza capacitatea de munca, putand fi, de exemplu, vopsitor la sol) – intre cele doua proceduri exista totusi o stransa legatura, cea prevazuta de art. 64 alin. (1) si (2) precedand-o pe cea prevazuta de art. 61 lit. c) din Codul muncii.

O alta legatura intre cele doua proceduri se explica si prin prevederile existente in legislatia secundara.

Astfel, regula este ca, odata cu examinarea periodica a angajatului de catre medicul specialist de medicina muncii, in cazul in care se constata, de exemplu, intervenirea unei inaptitudini – cum ar fi aceea ca angajatul nu mai poate lucra la inaltime (vopsitor la inaltime), medicul constata aptitudinea de a lucra la sol (vopsitor la sol). in acest caz, avizul este conditionat, inapt la inaltime, dar apt la sol, fisa intocmita stabilind inaptitudinea, dar si aptitudinea.

In aceasta din urma situatie, in masura in care unitatea are loc de munca vacant pentru lucrul la sol, este obligata sa ii propuna salariatului acest loc de munca, ce este compatibil cu aptitudinile sale stabilite de medicul de medicina muncii, deci apare ca suficienta recomandarea medicului specialist pentru schimbarea locului muncii.

In cazul inexistentei unui asemenea loc vacant, dar urmand si procedura prevazuta de art. 64 alin. (2) din Codul muncii privind sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, unitatea are dreptul in final sa procedeze la concedierea salariatului in conditiile art. 61 lit. c) din Codul muncii, ridicandu-se, in acest moment, problema de drept care face obiectul prezentei sesizari.

Respectiv: fisa de aptitudini emisa de medicul specialist (necontestata sau contestata, dar contestatia s-a respins) este necesara, dar si suficienta pentru concedierea in temeiul art. 61 lit. c) din Codul muncii sau sunt necesare un alt act si urmarea altei proceduri, asa cum s-a aratat in cea de-a doua opinie.

De asemenea, terminologia diferita utilizata in redactarea celor doua texte de lege se apreciaza ca nu este o simpla inadvertenta in exprimare, astfel ca fiind doua situatii diferite, cu consecinte diferite, legiuitorul, in mod intentionat, a stabilit un nivel de exigenta mai ridicat in redactarea art. 61 lit. c) din Codul muncii, in raport cu art. 64 alin. (1) teza finala si alin. (2) din Codul muncii, nefiind identitate intre actele necesare unitatii in cele doua situatii.

Pentru a ajunge la aceasta concluzie se are in vedere si faptul ca numai din punctul de vedere al sanatatii lucratorului, atat schimbarea locului de munca [art. 64 alin. (1) din Codul muncii], cat si concedierea acestuia [art. 61 lit. c) din Codul muncii] sunt socotite masuri de protectie.
Dar, din punct de vedere juridic si social-economic, schimbarea locului de munca este o masura usoara, fara consecinte deosebite in acest plan, pe cand concedierea apare ca o masura extrema.

De aceea, potrivit celei de-a doua opinii, in cazul concedierii, nivelul de exigenta al actelor necesare unitatii pentru a proceda legal la concediere este ridicat, fiind necesara o decizie a organelor competente de expertiza medicala, iar in cazul schimbarii locului de munca apare suficient actul intocmit de medicul de medicina muncii, in concret, fisa de aptitudini.

Or, diferenta calitativa dintre cele doua expresii apare ca un argument puternic in sprijinul concluziei ca actul necesar unitatii pentru a proceda la schimbarea locului de munca este fisa de aptitudini emisa de medicul specialist de medicina muncii, insa aceasta nu este suficienta unitatii pentru a proceda la concediere.

In aceasta ordine de idei se apreciaza ca actul necesar unitatii pentru o concediere legala este expertiza realizata de directia de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti, prin compartimentul de evaluare a factorilor de risc din mediul de viata si munca, in cadrul careia functioneaza medici specialisti de medicina muncii.

Cu siguranta, medicii specialisti de la nivelul acestei institutii, care ar efectua expertiza, fac parte in prezent si din comisia de 3 medici care solutioneaza contestatia impotriva rezultatului dat de medicul specialist care a facut evaluarea lucratorului – in conditiile Hotararii Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, asa cum s-a aratat in precedent, dar atributiile si procedurile sunt diferite.

Ambele opinii au un punct comun, acela potrivit caruia, fiind vorba de aptitudini in munca, iar nu de capacitatea de munca, deci de aspecte care tin de domeniul sanatatii lucratorilor, autoritatile care au atributii in domeniu sunt Ministerul Sanatatii si alte institutii si structuri de specialitate ale acestui minister, potrivit dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 95/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

De asemenea, supravegherea sanatatii lucratorilor este asigurata prin medici de medicina muncii, iar Ministerul Sanatatii este autoritatea centrala in domeniul asigurarii sanatatii publice, potrivit art. 25 alin. (2) si art. 46 din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, cu modificarile ulterioare.

In acest context, ambele opinii sustin punctul de vedere potrivit caruia, in domeniul sanatatii lucratorilor, deci si in procedura de emitere a actelor medicale necesare concedierii in baza art. 61 lit. c) din Codul muncii, comisiile de expertiza medicala privind capacitatea de munca, in care activeaza medici experti ai asigurarilor sociale, specializati in expertiza medicala a capacitatii de munca [art. 71 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare], nu au atributii legale.

Astfel, activitatea de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca se desfasoara in cadrul sistemului de asigurari sociale, pentru stabilirea gradelor de invaliditate, astfel ca persoanele care si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca beneficiaza de pensii de invaliditate, in baza art. 68 din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

Nu in ultimul rand, activitatea acestor comisii este organizata, indrumata si controlata de Casa Nationala de Pensii Publice prin intermediul Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca – art. 70 din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare -, iar criteriile si normele in acest caz sunt emise de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, deci nu de Ministerul Sanatatii, aceste institutii si autoritati neavand atributii in domeniul sanatatii lucratorilor.

V. Punctul de vedere al partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
15. Intimatul-contestator sustine ca din interpretarea dispozitiilor legale in discutie, respectiv art. 61 lit. c) din Codul muncii, rezulta clar ca in situatia sa trebuia sa se efectueze o expertizare de catre organele competente a aptitudinilor fizice/psihice ale salariatului, fisa de aptitudini intocmita de medicul specialist de medicina muncii, fie si necontestata, nefiind suficienta pentru concediere.

16. Apelantul-parat sustine contrariul; in sprijinul acestui punct de vedere invoca dispozitiile legale cuprinse in Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevad posibilitatea contestarii rezultatului examinarii, respectiv a evaluarii periodice a starii de sanatate, efectuata de medicul specialist de medicina muncii, contestatie care se solutioneaza de catre o comisie compusa din 3 medici specialisti in medicina muncii, care functioneaza in cadrul directiei judetene de sanatate publica. Mai arata ca nicio dispozitie legala cuprinsa in acest act normativ nu prevede obligatia unitatii de a face o expertiza medicala, in cazul in care salariatul nu contesta rezultatul examinarii medicale a medicului de medicina muncii.

17. Dupa comunicarea raportului intocmit de judecatorii- raportori, partile nu si-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii deduse judecatii, asa cum prevad dispozitiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila.

VI. Jurisprudenta instantelor nationale in materie
18. Din analiza hotararilor judecatoresti comunicate de curtile de apel la solicitarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie rezulta ca instantele au fost investite cu un numar relativ redus de actiuni de natura celei supuse analizei in prezenta sesizare.

Curtea de Apel Craiova a identificat o singura hotarare in materie, respectiv Decizia nr. 3.226 din 6 iulie 2015 a Sectiei I civile, prin care s-a retinut ca este necesara expertiza medicala pentru a se dispune concedierea, nefiind suficienta fisa de aptitudine intocmita de medicul de medicina muncii.

In afara instantei de sesizare, doar cinci curti de apel au comunicat ca au practica in materia care face obiectul sesizarii, conturandu-se doua opinii jurisprudentiale:
– unele instante au apreciat ca medicul de medicina muncii este cel care constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului (Curtea de Apel Constanta, Curtea de Apel Timisoara);
– alte instante au considerat ca nu este suficient avizul medical inapt dat de medicul de medicina muncii prin fisa de aptitudine, pentru a se demara procedura de concediere in temeiul art. 61 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, fiind necesara decizia medicului de expertiza a capacitatii de munca pentru concedierea salariatului in baza acestui text de lege (Curtea de Apel Bucuresti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Iasi).

19. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie – cauzele avand ca obiect litigii de munca nu intra in competenta materiala a instantei supreme.

VII. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
20. In urma verificarilor efectuate se constata ca instanta de contencios constitutional nu s-a pronuntat asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 61 lit. c) din Codul muncii.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept
21. Prin raportul intocmit in cauza, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila, s-a apreciat ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila pentru pronuntarea unei hotarari prealabile. Pe fond s-a concluzionat ca prin decizie a organelor de expertiza medicala, prin care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, se intelege rezultatul evaluarii medicului specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca, constand in fisa de aptitudine, necontestata sau devenita definitiva dupa contestare, prin emiterea deciziei de catre entitatea cu atributii legale in acest sens.

IX. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorii-raportori si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, constata urmatoarele:

Asupra admisibilitatii sesizarii

22. Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constata ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a institutiei juridice privind pronuntarea unei hotarari prealabile reglementata de dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila.

23. In privinta obiectului si a conditiilor sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, legiuitorul, in cuprinsul articolului 519 din Codul de procedura civila, instituie o serie de conditii de admisibilitate pentru declansarea acestei proceduri, conditii care se impun a fi intrunite in mod cumulativ, respectiv:
– existenta unei cauze aflate in curs de judecata;
– cauza sa fie solutionata in ultima instanta;
– cauza care face obiectul judecatii sa se afle in competenta legala a unui complet de judecata al inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului investit sa solutioneze cauza;
– ivirea unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata;
– chestiunea de drept identificata sa prezinte caracter de noutate si asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fi statuat si nici sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

24. Din examinarea cauzei deduse judecatii rezulta ca toate aceste conditii sunt indeplinite cumulativ.

25. Primele trei conditii de admisibilitate sunt indeplinite, intrucat litigiul in legatura cu care s-a formulat sesizarea este in curs de judecata, curtea de apel investita cu solutionarea apelului urmeaza sa solutioneze cauza in ultima instanta, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedura civila, este definitiva, iar cauza care face obiectul judecatii se afla in competenta legala a unui complet de judecata al curtii de apel investit sa solutioneze cauza.

26. Este, de asemenea, indeplinita conditia legaturii chestiunii de drept cu fondul cauzei, de vreme ce principala critica in apel vizeaza retinerea de catre instanta de fond a imprejurarii ca fisa de aptitudine nu poate inlocui expertiza ceruta de lege, intrucat medicul de medicina muncii nu are astfel de atributii.

27. Asadar, de lamurirea intelesului sintagmei decizie a organelor de expertiza medicala, prin care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, depinde solutia ce se va pronunta in cauza.

28. Cat priveste cerinta noutatii se observa ca titularul sesizarii solicita interpretarea unor dispozitii legale care, chiar daca nu sunt cuprinse intr-o lege intrata de putin timp in vigoare, pot fi apreciate ca fiind noi din perspectiva jurisprudentei restranse la nivel national, in sensul ca aceasta chestiune de drept nu a mai fost anterior dedusa judecatii intr-un numar suficient de cauze care sa fi creat o anume practica judiciara ori chiar o practica neunitara.

29. Inexistenta unei practici cristalizate in timp a instantelor si lipsa unei orientari majoritare a jurisprudentei spre o anumita interpretare a normelor analizate, lipsa unor argumente oferite de doctrina fac ca, pe de o parte, chestiunea de drept supusa dezbaterii sa isi reliefeze caracterul de noutate in sensul art. 519 din Codul de procedura civila, iar, pe de alta parte, ca problema de drept sa prezinte o dificultate suficient de mare, in masura sa reclame interventia instantei supreme prin pronuntarea unei hotarari prealabile.

30. Chestiunea de drept supusa dezlegarii prezinta, de asemenea, caracter de noutate, in sensul ca ea nu a mai facut obiectul analizei inaltei Curti de Casatie si Justitie in cadrul unui recurs in interesul legii ori al unei hotarari prealabile. Cat priveste eventualele decizii de speta, in sfera de competenta materiala a instantei supreme, asa cum este ea definita de dispozitiile art. 97 din Codul de procedura civila, nu intra litigii cu un asemenea obiect.

Asupra fondului sesizarii

31. Preliminarii
Sub imperiul Codului muncii al Republicii Socialiste Romania, Legea nr. 10/1972, cu modificarile si completarile ulterioare, in vigoare pana la 1 martie 2003, inaptitudinea fizica/psihica a salariatului de a presta activitatea corespunzatoare postului in care era incadrat constituia un temei de desfacere a contractului de munca asimilat celui pentru necorespundere profesionala [art. 130 alin. (1) lit. e], regimul juridic al concedierii pentru inaptitudine constituind un aspect al necorespunderii, ca o consecinta a aplicarii regulii ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Chiar daca, practic, atare distinctii nu au putut fi facute, in plan teoretic s-a remarcat inca de la inceput faptul ca necorespunderea profesionala cauzata de motive medicale are o substanta particulara, caracterul neimputabil fiind in acest caz dincolo de orice discutie.
Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, distinge intre cele doua temeiuri de concediere prevazand ca aceasta este posibila:
– in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat [art. 61 lit. c) din Codul muncii];
– in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat [art. 61 lit. d) din Codul muncii].

32. Notiunea de inaptitudine fizica si/sau psihica
in unele sisteme de drept, incapacitatea de munca face parte dintr-o categorie mai larga de cauze de incetare a raporturilor de munca, carora li se aplica in linii mari acelasi regim juridic: cauzele biologice. Aici sunt incluse varsta, decesul si debilitatea. Spre exemplu, in sistemul anglo-saxon, inaptitudinea este inclusa intre cauzele de incetare a contractului in care continuarea executarii lui ar fi imposibila fara prejudicierea celeilalte parti.

In dreptul nostru, inaptitudinea este un motiv de concediere de sine statator, prin excelenta, neimputabil; salariatul nu reuseste sa isi indeplineasca obligatiile de serviciu din cauza reducerii unora dintre capacitatile sale biologice.

Inaptitudinea manifestata cu prilejul incheierii contractului individual de munca nu atrage posibilitatea concedierii, ci a declararii nulitatii contractului respectiv. in acest sens deosebim dupa cum:
– nu s-a efectuat examenul medical obligatoriu la angajare, potrivit art. 27 din Codul muncii; contractul de munca este nul absolut, iar angajatorul raspunde contraventional, potrivit art. 52 lit. a) din Hotararea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele din domeniul sanatatii publice, cu completarile ulterioare;
– s-a efectuat examenul medical, din care a rezultat inaptitudinea pentru desfasurarea anumitor activitati, dar angajatorul nu a tinut cont de aceasta, utilizand salariatul in prestarea acelor activitati cu privire la care medicul de medicina a muncii il declarase inapt; si in acest caz angajatorul raspunde contraventional;
– s-a realizat examenul medical, iar in urma acestuia nu a fost pusa in evidenta inaptitudinea, desi aceasta exista; in aceasta ipoteza, alaturi, fireste, de angajarea raspunderii medicului, s-ar putea pune problema vicierii consimtamantului angajatorului prin eroare.

Textul art. 61 lit. c) din Codul muncii vizeaza inaptitudinea intervenita pe parcursul executarii contractului de munca, si nu cea manifestata de catre persoana chiar cu prilejul angajarii. Este avuta in vedere situatia salariatului caruia i s-a redus pe parcurs capacitatea de exercitiu biologic, iar postul ocupat ii afecteaza performantele profesionale.

Aptitudinea in munca este definita la art. 9 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, modificata si completata prin Hotararea Guvernului nr. 1.169/2011, drept “. . .capacitatea lucratorului din punct de vedere medical de a desfasura activitatea la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical”.

Aptitudinea medicala este stabilita de catre medicul de medicina muncii, conform art. 8 lit. f) din Legea nr. 418/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

Potrivit acestor dispozitii: “Medicul de medicina a muncii supravegheaza sanatatea angajatilor pe baza prevederilor legale si a riscurilor profesionale pentru sanatatea angajatilor, respectand principiile de etica, astfel: (…) f) stabileste aptitudinea in munca, cu ocazia oricarei examinari medicale”.

De asemenea, conform dispozitiilor art. 4 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, “Supravegherea sanatatii lucratorilor este asigurata de catre medicii specialisti de medicina muncii”.

Art. 9 alin. (2) din acelasi act normativ prevede ca “Pentru stabilirea aptitudinii in munca medicul specialist de medicina muncii poate solicita si alte investigatii si examene medicale de specialitate, suplimentare celor prevazute la art. 8”.

Cu titlu de exemplu, inaptitudinea medicala priveste: reducerea acuitatii unuia sau mai multor simturi, anume a celor de care salariatul se slujeste in activitatea sa; pierderea indemanarii, in cazul profesiilor in care aceasta calitate este necesara; tulburari ale reflexelor, in cazul persoanei care desfasoara activitate de interventie rapida si precisa (conducatori auto, piloti, controlori de trafic etc.); scaderea memoriei; afectiuni psihice care duc la pierderea concentrarii, a capacitatii de rezistenta la factori de stres, daca specificul muncii cere calm si stapanire de sine (relatii cu publicul, cadre didactice); diferite afectiuni de natura fizica (anchilozarea unui brat, hernie); incetinirea executarii lucrarilor manuale, cu consecinta imposibilitatii respectarii termenelor de predare; boli transmisibile (spre exemplu, dermatologice) care nu pot fi tratate corespunzator si in termen util (in cazul lucratorilor din alimentatie publica sau servicii de coafura, cosmetice) etc.

Aptitudinea medicala stabilita de medicul de medicina muncii vizeaza doar un anumit post ocupat de salariat, angajatul nefiind expertizat sub aspectul capacitatii/incapacitatii generale de munca. Deoarece medicul de medicina muncii este cel care supravegheaza starea de sanatate a angajatilor, avizul medical dat de acesta (avand la baza fisa de expunere la riscuri profesionale, istoricul medical al angajatului, examinarile medicale periodice efectuate) are o importanta majora in ceea ce priveste continuarea sau nu a activitatii angajatului in acel loc de munca.

33. Decizia organelor de expertiza medicala prin care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului
Pentru a statua asupra problemei de drept deduse judecatii, inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept urmeaza a identifica in mod concret dificultatile de interpretare a textelor de lege ce fac obiectul sesizarii.

Astfel, din continutul incheierii de sesizare rezulta ca problema de drept supusa analizei vizeaza interpretarea dispozitiilor art. 61 lit. c) din Codul muncii (privind concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului), respectiv ce se intelege prin decizie a organelor de expertiza medicala (prin care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului).

Cu privire la procedura de constatare a inaptitudinii salariatului, Codul muncii prevede la art. 61 lit. c) faptul ca aceasta are loc prin decizie a organelor competente de expertiza medicala.

Desi actul normativ nu determina in mod expres organele de expertiza medicala care constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, in cazul concedierii intemeiate pe dispozitiile art. 61 lit. c) din Codul muncii, inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept retine ca se va avea in vedere, in primul rand, legislatia specifica din domeniul supravegherii sanatatii lucratorilor (Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 418/2014, cu modificarile si completarile ulterioare), care statueaza ca medicul specialist de medicina muncii, prin avizul dat, este cel care are dreptul si obligatia de a stabili daca angajatul este apt sau inapt medical pentru un anumit post.

Astfel, din interpretarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 418/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborat cu prevederile art. 8 si 9 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, redate anterior, rezulta ca medicul de medicina muncii este organul specializat care stabileste aptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului pentru un anumit loc de munca.

In afara controalelor medicale pe care le realizeaza la angajarea in munca, periodic sau la reluarea activitatii, medicul de medicina muncii poate solicita si alte investigatii de specialitate, decizia finala in urma acestor examinari medicale apartinand insa medicului specialist de medicina muncii.

Aceasta solutie rezulta explicit si din dispozitiile art. 12 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, astfel cum a fost modificata si completata prin Hotararea Guvernului nr. 1.169/2011, coroborat cu prevederile art. 22 lit. e) si art. 30 din acelasi act normativ.

Spre deosebire de forma initiala a art. 12 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, care prevedea la alin. (2) ca “Toate cazurile de inaptitudine medicala permanenta vor fi rezolvate de catre medicii de medicina muncii in colaborare cu medicii de expertiza capacitatii de munca, care se vor informa reciproc asupra rezolvarii situatiei de fapt”, ulterior modificarii intervenite prin Hotararea Guvernului nr. 1.169/2011, alin. (2) al art. 12 a fost abrogat, astfel incat, conform reglementarii legale in vigoare, unicul organ specializat in emiterea si completarea fisei de aptitudine a salariatului a ramas medicul de medicina muncii.

De asemenea, medicul de medicina muncii are competenta de a propune angajatorului schimbarea locului de munca, potrivit art. 189 alin. (2) din Codul muncii, etapa prealabila concedierii intemeiate pe inaptitudine, conform art. 64 alin. (1) din acelasi act normativ.

Un alt argument avut in vedere la definirea sintagmei “decizie a organelor de expertiza medicala” priveste procedura de contestare a concluziilor medicale ale medicului specialist de medicina muncii, cuprinse in actul intocmit la examinare, procedura prevazuta la art. 30-33 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel, potrivit art. 30 si 31 din actul normativ mentionat, persoana examinata poate contesta rezultatul dat de catre medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca, contestatia adresandu-se autoritatii de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti, in termen de 7 zile de la primirea fisei de aptitudine in munca.

Contestatia se solutioneaza de o comisie formata din 3 medici specialisti de medicina muncii, care convoaca partile implicate in termen de 21 de zile de la data primirii contestatiei, conform art. 32.

Decizia comisiei se consemneaza intr-un proces-verbal si se comunica in scris persoanei examinate medical, potrivit dispozitiilor art. 33.

Din analiza argumentelor expuse anterior se constata ca este suficient ca in cauza sa se intocmeasca fisa de aptitudine de catre medicul specialist de medicina muncii, necontestata de lucrator, din care sa rezulte ca angajatul nu mai are aptitudinea necesara pentru locul de munca ocupat, si, neavand locuri de munca vacante compatibile cu aptitudinea sa in munca, in conditiile art. 64 alin. (1) si (2) din Codul muncii, angajatorul va proceda la concedierea angajatului in baza dispozitiilor art. 61 lit. c) din Codul muncii.

Aceeasi concluzie este valabila si in ipoteza in care evaluarea realizata de medicul specialist de medicina muncii ar fi contestata, iar prin decizia medicala pronuntata in conditiile art. 33 din Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, s-ar respinge contestatia persoanei examinate.

Expertizarea inaptitudinii fizice si/sau psihice a salariatului la care se refera art. 61 lit. c) din Codul muncii nu trebuie confundata cu expertizarea capacitatii de munca, ce se adreseaza persoanelor care apeleaza la sistemul asigurarilor sociale de sanatate si a carei constatare atrage incetarea de drept a contractului de munca, in temeiul art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Inaptitudinea fizica sau psihica a salariatului nu vizeaza intreaga incapacitate de munca a acestuia si pentru alte locuri de munca, ci numai pentru cea strict legata de locul de munca ocupat de salariat, conform fisei de expunere la riscuri profesionale si tinand cont de conditiile de lucru, coroborat cu starea de sanatate in munca.

Prevederile art. 17 pct. VIII B lit. v) si pct. 4 al ultimului alineat din cap. III din Regulamentul de organizare si functionare a directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, aprobat prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 1.078/2010, reglementeaza cadrul organizatoric si de functionare a directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, dar nu contin reglementari cu privire la procedura de constatare a aptitudinii fizice si/sau psihice a salariatilor.

Astfel, dispozitiile enuntate fac referire la expertize realizate de directiile de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti, prin compartimentul de evaluare a factorilor de risc din mediul de viata si munca, in cadrul caruia functioneaza si un colectiv cu activitate specifica de medicina muncii, dar aceste expertize se efectueaza la cererea tertilor, avand drept obiectiv evaluarea factorilor de risc din mediul de viata si munca, iar atributiile specifice ale colectivului de medicina muncii vizeaza strict domeniul supravegherii in sanatate publica, distinct de domeniul supravegherii sanatatii angajatilor, reglementat in mod expres prin Hotararea Guvernului nr. 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 418/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

In conditiile aratate, desi terminologia utilizata in redactarea prevederilor regulamentare analizate este apropiata celei utilizate de legiuitor in redactarea art. 61 lit. c) din Codul muncii, se observa ca expertizele la care se face trimitere prin cele doua texte de lege in discutie au obiective diferite, prin prisma atributiilor specifice care revin medicului specialist de medicina muncii intr-un anumit domeniu de activitate.

Faptul ca medicul de medicina muncii este, conform art. 6 din Legea nr. 418/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, consilier al angajatorului si al reprezentantilor angajatilor in probleme de promovare a sanatatii in munca, iar in situatia in care, in cadrul unei unitati economice este organizat cabinet de medicina muncii, potrivit art. 44 din legea mentionata, medicul este subordonat angajatorului pe linie administrativa, nu constituie elemente de natura a inlatura atributiile specifice ale medicului de medicina muncii in domeniul supravegherii sanatatii angajatilor, concretizate in stabilirea aptitudinii in munca cu ocazia oricarei examinari medicale (art. 8 din lege).

34. In concluzie, fata de argumentele ce preceda, inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constata ca prin decizie a organelor de expertiza medicala (prin care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului) se intelege rezultatul evaluarii medicului specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca, constand in fisa de aptitudine, necontestata sau devenita definitiva dupa contestare, prin emiterea deciziei de catre entitatea cu atributii legale in acest sens.

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
in numele legii

D E C I D E:

Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Craiova – Sectia I civila in Dosarul nr. 519/101/2015, privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea dispozitiilor art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin decizie a organelor de expertiza medicala (prin care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului) se intelege rezultatul evaluarii medicului specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca, constand in fisa de aptitudine, necontestata sau devenita definitiva dupa contestare, prin emiterea deciziei de catre entitatea cu atributii legale in acest sens.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 4 aprilie 2016.

VICEPRESEDINTELE INALTEI CURtI DE CASATIE SI JUSTITIE
IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu

(Visited 264 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


+ one = 9

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 4.677 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.