Comunicat ICCJ: CIM inceteaza de drept daca salariatul este condamnat sa execute pedeapsa in penitenciar, nu si daca este condamnat cu suspendare

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie civila, legal constituit in cauza, a admis in sedinta din data de 6 martie 2017 sesizarea formulata de Curtea de Apel Brasov – Sectia civila, in dosarul nr. 3485/62/2015, privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, a stabilit prin Decizia nr.15,  in dosarul nr.3779/1/2016 ca:

Dispozitiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se interpreteaza in sensul ca sunt aplicabile numai in situatia in care condamnatul executa efectiv pedeapsa in penitenciar, fiind in imposibilitate fizica de a se prezenta la locul de munca.

Nota: Dezlegarea data chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronuntarii deciziei, iar pentru celelalte instante, de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Reamintim ca art.56 alin.(1) lit.f) din Codul muncii prevede ca: “Contractul individual de munca existent inceteaza de drept ca urmare a condamnarii la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti”.

 

145-modele si formulare CIMVezi si lucrarea “145 de modele si formulare necesare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca” in care gasesti modele si formulare necesare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca, actualizate la zi, impartite pe domenii pentru a putea fi usor de folosit, cu explicati si sfaturi, astfel incat orice document intocmit sa fie in acord cu reglementarile impuse de legislatia muncii. Garantam o lucrare profesionist intocmita.

 

(Visited 85 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


nine × 4 =

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 5.180 persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor.