ITM: Reglementari noi in munca cu zilierii

Intrucat luna mai a debutat cu noi modificari in ceea ce priveste exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, ITM aduce in atentia tuturor celor interesati completarile si modificarile survenite in actul normativ – Legea nr.52 / 2011.

Astfel, conform noilor reglementari, zilierii nu pot presta activitati pentru acelasi beneficiar pe o perioada mai mare de 90 de zile cumulate in timpul unui an calendaristic.

Prin exceptie, aceasta perioada poate fi extinsa pana la 180 de zile pentru activitati din domeniul agriculturii, cresterii animalelor in sistem extensiv (prin pasunat sezonier), activitati sezoniere in cadrul gradinilor botanice apartinand universitatilor acreditate precum si in domeniul viticol.

O noutate in materie o constituie faptul ca pentru veniturile realizate din activitatea prestata de zilieri, beneficiarul are obligatia de a plati contributia de asigurari sociale datorata bugetului asigurarilor sociale de stat, conferind zilierului calitatea de asigurat in sistemul public de pensii.

Deasemenea, una din completarile importante si de real interes pentru angajatori o reprezinta
suplimentarea domeniilor de activitate pretabile muncii prestate de catre zilieri :

Astfel, pe langa agricultura, silvicultura, pescuit si acvacultura, vor putea fi prestate activitati si in urmatoarele domenii :
– activitati de organizare a expozitiilor, targurilor si congreselor – grupa 823;
– publicitate – grupa 731;
– activitati de interpretare artistica – spectacole – clasa 9001, activitati-suport pentru interpretarea artistica – spectacole – clasa 9002 si activitati de gestionare a salilor de spectacole – clasa 9004;
– cresterea si reproductia animalelor semidomesticite si a altor animale – clasa 0149;
– h) activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente – diviziunea 5621;
– activitati de intretinere peisagistica – plantarea, ingrijirea si intretinerea de parcuri si gradini, cu exceptia facilitatii de locuit particulare – clasa 8130;
– restaurante – clasa 5610;
– baruri si alte activitati de servire a bauturilor – clasa 5630;
– activitati ale gradinilor zoologice, botanice si ale rezervatiilor naturale – clasa 9140.

In ceea ce priveste sanatate si securitatea in munca, in cazul producerii unui accident de munca sau boala profesionala, plata cheltuielilor aferente ingrijirilor medicale cade in sarcina beneficiarului.

Reiteram cu acest prilej ca zilierii pot presta DOAR munca necalificata pentru beneficiar, fiind interzisa desfasurarea de activitati in beneficiul unui tert.

Contabun.ro a mai publicat si:
*OUG nr.26/2019: noi domenii in care se pot folosi zilieri, dar si alte modificari importante privind zilierii
*OUG nr.26/2019- modificarea si completarea unor acte normative (zilieri)
*Regimul fiscal aplicabil veniturilor din activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri: info ANAF

Sursa: ITM Arad

(Visited 466 times, 2 visits today)

One Response to ITM: Reglementari noi in munca cu zilierii

  1. Danciu says:

    Buna ziua ,
    La zilieri, din mai 2019, impozit=brut*10% sau impozit=(brut-CAS)*10%, unde CAS=brut*25% ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


5 − one =

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 6.537 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor. Datele personale vor fi folosite exclusiv in scopul declarat.