Decizia ICCJ nr.19/2019: stipularea clauzei penale in CIM este interzisa si este sanctionata cu nulitatea

Decizia nr.19 din 20 mai 2019 prin care ICCJ stabileste ca stipularea clauzei penale in contractul individual de munca sau intr-un act aditional al acestuia, prin care este evaluata paguba produsa angajatorului de salariat din vina si in legatura cu munca sa, este interzisa si este sanctionata cu nulitatea clauzei astfel negociate, a fost publicata in Monitorul Oficial nr.573 din 12 iulie 2019. Dezlegarea data problemelor de drept este obligatorie de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial, iar pentru instanta care a solicitat dezlegarea, de la data pronuntarii deciziei.

*(EDITABIL) Revisal – ghid practic de completare si transmitere, actualizat la zi
*(EDITABIL) Regulament intern: model si documente conexe, actualizat la zi
*(EDITABIL) Dosarul personal al salariatului – acte, modele si formulare necesare, actualizat la zi

Astfel, prin decizia nr.19/2019 Inalta Curte de Casatie si Justiea admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Bacau – Sectia I civila, in dosarul nr.16121/110/2016, privind pronuntarea unei horarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca:

„In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.10, art.38, art.57, art.134 alin.(1) si art.254 alin (3) si (4) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, stipularea clauzei penale in contractul individual de munca sau intr-un act aditional al acestuia, prin care este evaluata paguba produsa anagajatorului de salariat din vina si in legatura cu munca sa, este interzisa si este sanctionata cu nulitatea clauzei astfel negociate”.

Art.10, art.38, art.57, art.134 alin.(1) si art.254 alin (3) si (4) din Codul muncii prevad urmatoarele:

Art. 10
Contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoană fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.

Art. 38
Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.

Art. 57
(1) Nerespectarea oricareia dintre conditiile legale necesare pentru incheierea valabila a contractului individual de munca atrage nulitatea acestuia.
(2) Constatarea nulitatii contractului individual de munca produce efecte pentru viitor.
(3) Nulitatea contractului individual de munca poate fi acoperita prin indeplinirea ulterioara a conditiilor impuse de lege.
(4) In situatia in care o clauza este afectata de nulitate, intrucat stabileste drepturi sau obligatii pentru salariati, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de munca aplicabile, aceasta este inlocuita de drept cu dispozitiile legale sau conventionale aplicabile, salariatul avand dreptul la despagubiri.
(5) Persoana care a prestat munca in temeiul unui contract individual de munca nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunator modului de indeplinire a atributiilor de serviciu.
(6) Constatarea nulitatii si stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul partilor.
(7) Daca partile nu se inteleg, nulitatea se pronunta de catre instanta judecatoreascăa.

Art. 134 alin. (1)
(1) In cazurile in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa si la alte pauze, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.
(…)

Art. 254 alin. (3) si (4)
(…)
(3) In situatia in care angajatorul constata ca salariatul sau a provocat o paguba din vina si in legatura cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o nota de constatare si evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul partilor, intr-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicarii.
(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul partilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Expunerea succinta a procesului. Obiectul investirii instantei care a solicitat pronuntarea unei hotarari prealabile.

Actiunea. Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau – Sectia I civila, la data de 3 mai 2016, reclamanta – societate comerciala a chemat in judecata pe paratul A, solicitand obligarea acestuia la plata unor despagubiri, in suma de 1.500 euro, cu titlu de prejudiciu concret, produs in urma neindeplinirii sarcinilor de serviciu, stabilite si acceptate bilateral prin contractul individual de munca si, respectiv, actul aditional la acest contract, si restituirea sumelor nejustificate platite in avans.

Reclamanta a sustinut ca paratul a fost angajatul sau, ca sofer pe masina de mare tonaj, in temeiul contractului individual de munca incheiat intre parti. Prin actul aditional la contractul de munca, partile au negociat si convenit asupra art. II din acest contract, care stipuleaza ca, in cazul in care angajatul preda cheile autovehiculului, cu scopul de a-si da demisia fara respectarea preavizului de 15 zile lucratoare, acesta va suporta beneficiul nerealizat al angajatorului, in cuantum de 1.500 euro, plus costul prejudiciului concret cauzat in urma neindeplinirii sarcinilor de serviciu, precum si orice alte cheltuieli care sunt rezultatul faptei sale.

A aratat reclamanta ca, la data de 26 martie 2016, paratul, aflat in stare de ebrietate, a fost implicat intr-o altercatie cu colegii de serviciu, dand dovada de violenta verbala si fizica; de asemenea, in seara zilei de 28 martie 2016, ora 20,00, cu doua ore inainte de a prelua masina pentru a pleca in cursa, paratul a parasit garajul, fara a da explicatii, fara a anunta in timp util pe administratorul sau pe managerul firmei ca ar exista vreo situatie deosebita care l-ar impiedica sa isi exercite atributiile de serviciu.

A fost pricinuit astfel un prejudiciu material grav reclamantei, deoarece neprezentarea unui salariat la locul de munca de la o zi la alta produce dereglari in bunul mers al societatii, aspect care poate genera nerealizarea comenzilor la termen sau, mai grav, pierderea partenerilor.

In temeiul art. 251 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Codul muncii), paratul a fost convocat la sediul cabinetului avocatului reclamantei, pentru solutionarea amiabila a acestui litigiu, insa acesta nu a fost de acord cu cele sustinute de catre reclamanta.

Referitor la obligarea paratului la restituirea sumelor nejustificate, platite ca avans, reclamanta a subliniat ca paratul a efectuat servicii de transport rutier de marfa, in perioada septembrie 2015-martie 2016, in interiorul Uniunii Europene, motiv pentru care paratul a fost indreptatit la incasarea diurnei zilnice prevazute de Hotararea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificarile si completarile ulterioare; drept urmare, reclamanta a virat in contul paratului sume cu titlu de avans, insa acesta a incasat sume necuvenite, care depasesc cu mult contravaloarea diurnei de 35 euro/zi, fara sa justifice sumele primite.

Inalta Curte de Casatie si Justitie examinand sesizarea, raportul intocmit de judecatorii- raportori si chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita, constata urmatoarele:

Cu privire la chestiunea de drept supusa dezlegarii, problema de drept cu a carei dezlegare a fost investita instanta suprema prin acest mecanism de unificare a practicii judiciare presupune a oferi un raspuns intrebarii daca angajatul, in cadrul raspunderii sale patrimoniale, are un drept la evaluarea judiciara a pagubei produse angajatorului de catre angajat din vina si in legatura cu munca sa sau la evaluarea conventionala ulterioara producerii pagubei, atunci cand contravaloarea pagubei constatate nu este mai mare decat echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie.

In acest demers, instanta suprema nu se poate limita la interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 38 si 254 din Codul muncii, asa cum se solicita prin sesizare, fara insa a le nega importanta. O lamurire completa si judicioasa a problematicii juridice in discutie presupune o interpretare sistemica a dispozitiilor Codului muncii, cu relevanta in cauza, a principiilor ce guverneaza aceasta ramura de drept, a ansamblului normelor care guverneaza raspunderea patrimoniala a angajatului si a modalitatilor de angajare a acesteia prin raportare la dispozitiile Codului civil, care reglementeaza raspunderea civila contractuala.

Dispozitiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii prevad ca salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor. Raspunderea patrimoniala este, asadar, o varietate a raspunderii civile contractuale reglementate de Codul civil, cu particularitatile determinate de specificul raporturilor juridice de munca, avand ca temei dispozitiile contractului individual de munca si legea.

Aceasta raspundere poate interveni daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii de fond: calitatea de salariat la angajatorul in patrimoniul caruia s-a produs paguba; fapta ilicita si personala a salariatului, savarsita in legatura cu munca sa; paguba cauzata angajatorului; raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si paguba; vinovatia salariatului.

Paguba cauzata angajatorului trebuie, la randul ei, sa indeplineasca mai multe conditii, care, de asemenea, se impun a fi intrunite cumulativ. in primul rand, paguba trebuie sa fie certa, respectiv sa aiba o existenta sigura si o intindere determinabila la momentul evaluarii, iar in al doilea rand paguba trebuie sa fie cauzata angajatorului de catre propriul salariat, sa aiba caracter material si sa nu fi fost reparata pana la momentul la care angajatorul solicita acoperirea acesteia.

Verificarea indeplinirii conditiei caracterului cert al intinderii pagubei produse de angajat presupune evaluarea acesteia, in ipoteza in care paguba nu poate fi acoperita in natura, dispozitiile Codului civil reglementand evaluarea judiciara, legala si conventionala a intinderii acesteia.

Evaluarea judiciara a intinderii pagubei este efectuata de instanta de judecata investita cu solutionarea unei cereri de chemare in judecata avand ca obiect angajarea raspunderii patrimoniale a unui salariat pentru fapta sa cauzatoare de prejudicii in patrimoniul angajatului sau, care in baza probatoriului administrat, dupa verificarea celorlalte conditii pentru antrenarea raspunderii, determina contravaloarea pierderii patrimoniale suferite de angajator.

In schimb, evaluarea conventionala presupune negocierea unei clauze penale in contract prin care partile stipuleaza ca debitorul se obliga la o anumita prestatie in cazul obligatiei principale [art. 1.538 alin. (1) din Codul civil].

Cu privire la sfera raporturilor de munca, clauza penala ar reprezenta o stipulatie in contractul de munca sau intr-un act aditional la acesta prin care angajatorul si salariatul evalueaza anticipat producerii ei intinderea pagubei pe care angajatorul ar incerca-o din neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor de serviciu ale salariatului. Prin stipularea acestei clauze, angajatorul nu ar mai fi obligat sa dovedeasca existenta si intinderea pagubei, fiind suficient sa faca proba neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a obligatiilor contractuale ale salariatului sau.

Art. 254 alin. (3) si (4) din Codul muncii stabileste insa ca recuperarea contravalorii pagubei produse angajatorului de catre salariat, atunci cand intinderea acesteia nu depaseste cinci salarii minime brute pe economie, se convine intre cei doi actori implicati, in urma intocmirii unei note de constatare si evaluare a pagubei intocmite de angajator.

Prin urmare, evaluarea pagubei in acest caz este ulterioara producerii pagubei, pe baza elementelor de fapt constatate cu prilejul descoperirii ei, intinderea despagubirii fiind de natura a acoperi prejudiciul efectiv suferit de angajator, iar nu un prejudiciu evaluat conventional, prealabil producerii pagubei, care chiar in conditiile in care ar fi fost convenit prin inserarea unei clauze penale in contractul de munca sau intr-un act aditional la acesta n-ar putea fi valorificat in aceasta procedura speciala. Realizarea acordului de vointa intre cei doi actori, in legatura cu aspectele constatate prin nota anterior mentionata, echivaleaza cu o conventie de evaluare a pagubei, ulterioara momentului producerii acesteia, prin care se tranzactioneaza intre partile contractante cu privire la pretentiile lor derivate din aceasta.

Prin dispozitiile legale anterior mentionate, legiuitorul a inteles sa reglementeze o procedura speciala de constatare si evaluare a pagubei prin acordul partilor fara concursul organelor de jurisdictie a muncii atunci cand intinderea pagubei nu depaseste cinci salarii minime brute pe economie, legiuitorul intelegand sa deroge de la regula sesizarii instantelor judecatoresti pentru antrenarea raspunderii patrimoniale, fara a se intelege prin aceasta ca derogarea este mai ampla si ar viza si cerinta evaluarii pagubei ulterior producerii ei.

Nota de constatare si evaluare a pagubei intocmita de angajator in cadrul acestei proceduri are, in mod evident, valente probatorii in ce priveste existenta si intinderea pagubei produse acestuia de salariatul sau in legatura cu munca sa, in masura realizarii acordului dintre angajator si salariat. In acest mod legiuitorul, cel putin in cazul pagubelor care nu depasesc cinci salarii minime brute pe economie, a exclus o evaluare anticipata a intinderii pagubei. In cazul in care salariatul nu isi da acordul pentru recuperarea pe cale conventionala a pagubei, angajatorul trebuie, in vederea constatarii si recuperarii ei, sa se adreseze instantelor judecatoresti competente, nota de constatare si evaluare a pagubei constituind cel mult un inceput de dovada scrisa, in ansamblul materialului probator administrat in cauza.

In cazul pagubelor care depasesc limita anterior mentionata, procedura simplificata prevazuta de art. 254 alin. (3) si (4) din Codul muncii nu este aplicabila si, prin urmare, nu este permisa evaluarea conventionala a intinderii pagubei posterior producerii acesteia si, cu atat mai putin, nu este permisa evaluarea conventionala prealabila producerii pagubei prin negocierea unei clauze penale.

Asadar, in situatia data, angajatorul ca titular al cererii de chemare in judecata prin care tinde sa angajeze raspunderea patrimoniala a salariatului sau trebuie sa faca dovada indeplinirii conditiilor angajarii acestui tip de raspundere, inclusiv a existentei si intinderii concrete a pagubei suferite prin fapta ilicita a salariatului sau, iar stabilirea cuantumului creantei necesare pentru indestularea sa este in competenta exclusiva a instantei de judecata investite.

De altfel, acesta este si sensul dispozitiilor art. 169 alin. (1) din Codul muncii, care stabilesc ca pot fi efectuate retineri din salariu, cu titlu de daune cauzate angajatorului, numai in cazul unor creante certe, lichide si exigibile “constatate ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila”, sintagma echivalenta cu evaluarea judiciara a intinderii pagubei.

Astfel trebuie inteleasa si dispozitia legala prevazuta de art. 272 din Codul muncii referitoare la sarcina probei, in sensul ca angajatorul are obligatia legala a dovedirii tuturor conditiilor raspunderii patrimoniale, care, in mod corelativ, presupune un drept in favoarea salariatului, care implica ca angajarea raspunderii sale, sub acest aspect, sa fie facuta in conditii de contradictorialitate, oralitate si publicitate, prin administrarea de mijloace de proba apte a dovedi toate elementele acestei raspunderi, inclusiv a certitudinii, efectivitatii si intinderii pagubei pretins a fi provocata angajatorului sau.

De altfel, diferenta terminologica intre dispozitiile Codului muncii si cele ale Codului civil nu este intamplatoare. Notiunea de paguba are un sens mai restrans decat cea de prejudiciu, prima semnificand dauna materiala efectiva si actuala (damnum emergens) cauzata patrimoniului angajatorului prin fapta ilicita a salariatului sau in legatura cu munca sa, precum si foloasele nerealizate (lucrum censans, fiind excluse asadar daunele morale. Or, dauna materiala actuala si efectiva nu poate fi evaluata anticipat prin negocierea si stipularea unei clauze penale in contractul individual de munca sau in orice act modificator al acestuia.

Pe de alta parte, stipularea unei clauze penale in contractul individual de munca nu suporta exigentele compatibilitatii nici cu dispozitiile art. 255 din Codul muncii, referitoare la divizibilitatea raspunderii salariatilor. In situatia unei pagube produse de mai multi salariati, legiuitorul prevede ca raspunderea fiecaruia se stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei, iar daca aceasta contributie nu poate fi determinata, raspunderea fiecarui salariat se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar. Aceste elemente temporare pentru determinarea intinderii raspunderii fiecarui coparticipant la producerea pagubei exclud conventia prealabila de evaluare a prejudiciului in cazul fiecaruia, dispozitiile normei anterior mentionate constituind de fapt criterii legale pentru evaluarea judiciara a pagubei produse de fiecare salariat participant.

Constituind un drept legal al angajatului, acesta nu poate renunta la el, conform art. 38 din Codul muncii. Clauza penala stipulata in contractul individual de munca sau intr-un act aditional la acesta are o asemenea semnificatie, de renuntare implicita la dreptul salariatului de a-i fi angajata raspunderea patrimoniala numai in justitie, pe baza unei evaluari judiciare a pagubei, fiind interzisa conform art. 10 din Codul muncii si, in consecinta, lovita de nulitate, in temeiul art. 57 din acelasi cod, sanctiune juridica care poate fi constatata pe cale de actiune sau pe cale de exceptie.

Nu in ultimul rand, este de mentionat ca stipularea clauzei penale in cadrul contractului individual de munca pentru neexecutarea, executarea cu intarziere sau necorespunzatoare a unei obligatii principale din contract are un puternic efect cominatoriu, constituind un mijloc de presiune asupra salariatului care, sub presiunea amenintarii cu plata unei sume forfetare ridicate, este determinat sa renunte la alte drepturi fundamentale ale sale, cum sunt dreptul la alegerea locului de munca, dreptul la negocieri ulterioare etc.

Decizia ICCJ nr.19/2019 poate fi consultata aici.

(Visited 236 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


7 × = sixty three

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 6.537 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor. Datele personale vor fi folosite exclusiv in scopul declarat.