OUG nr.120/2020: Angajatii companiilor care isi intrerup activitatea din cauza aparitiei unor cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 vor primi indemnizatie de somaj tehnic

OUG nr.120/2020 privind instituirea unor masuri de sprijin destinate salariatilor si angajatorilor in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2 a fost publicata in Monitorul Oficial nr.658 din 24 iulie 2020 si prevede ca, daca Directia de Sanatate Publica dispune suspendarea activitatii unei companii ca urmare a identificarii de persoane infectate cu SARS-CoV-2, toti angajatii, cu exceptia celor aflati in concediu medical, vor beneficia de acordarea indemnizatiei de somaj tehnic, din bugetul asigurarilor pentru somaj. Sprijinul financiar se va acorda pe toata perioada in care activitatea este suspendata, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2020.

* (EDITABIL) Regulament intern: model si documente conexe, actualizat la zi

*(EDITABIL) Dosarul personal al salariatului – acte, modele si formulare necesare, actualizat la zi

*(EDITABIL) 145 de modele si formulare necesare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca

* (EDITABIL) Revisal – ghid practic de completare si transmitere, actualizat la zi

OUG nr.120/2020 prevede urmatoarele:

Avand in vedere faptul ca, pe termen scurt, provocarea cea mai importanta ramane combaterea si limitarea efectelor crizei COVID-19 asupra sanatatii si economiei, fapt care impune adoptarea unor masuri economice de redresare si de crestere a increderii populatiei,

intrucat in perioada starii de urgenta si a starii de alerta au fost adoptate masuri in acord cu schimbarile inregistrate pe piata muncii astfel incat impactul negativ asupra acesteia sa fie cat mai redus,

luand in considerare necesitatea protectiei sociale a salariatilor angajatorilor a caror activitate a fost suspendata ca urmare a efectelor raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2,tinand cont de faptul ca se mentin in continuare regulile de distantare fizica, inclusiv la locul de munca,

luand in considerare faptul ca adoptarea de masuri de sprijin are in vedere consolidarea pietei muncii, concomitent cu prevenirea cresterii ratei somajului la nivel national, precum si asigurarea unei surse de venit salariatilor, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2,

tinand cont de faptul ca neadoptarea unor masuri urgente, cu caracter exceptional, ar putea contribui la cresterea somajului la nivel national, la riscul de excluziune sociala, precum si la amplificarea decalajului socioeconomic dintre persoanele a caror activitate a fost afectata direct de epidemia SARS-CoV-2 si restul populatiei,

aceste elemente vizeaza un interes public si constituie o situatie extraordinara, a carei reglementare nu poate fi amanata si impune adoptarea de masuri imediate pe calea ordonantei de urgenta.

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

ARTICOL UNIC
(1) Prin derogare de la prevederile art. 24 din Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificarile ulterioare, salariatii angajatorilor a caror activitate a fost suspendata ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de directiile de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti beneficiaza de acordarea indemnizatiei prevazute la art. XI din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru stabilirea unor masuri in domeniul protectiei sociale in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 59/2020, cu completarile ulterioare.

(2) Indemnizatia prevazuta la alin. (1) se calculeaza pentru numarul de zile in care activitatea a fost suspendata.

(3) Masura prevazuta la alin. (1) se aplica pe toata perioada in care activitatea este suspendata, dar nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2020.

(4) De masura prevazuta la alin. (1) nu beneficiaza salariatii aflati in concediu medical si care primesc indemnizatia de asigurari sociale aferenta.

(5) Regimul fiscal aplicabil indemnizatiilor prevazute la alin. (1) este cel reglementat la art. XI din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2020, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 59/2020, cu completarile ulterioare, si la art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 48/2020 privind unele masuri financiar-fiscale, cu modificarile ulterioare.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemneaza:
Viceprim-ministru,
Raluca Turcan
Ministrul muncii si protectiei sociale,
Victoria Violeta Alexandru
p. Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Pecingina,
secretar de stat
Ministrul sanatatii,
Nelu Tataru

Bucuresti, 22 iulie 2020.
Nr. 120.

(Visited 998 times, 2 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


× 6 = twelve

Close
Vrei sa fii la curent cu informatiile din domeniul legislatiei muncii, fiscalitatii? Sa ai acces gratuit la spete rezolvate?

Inscrie-te acum la newsletterul Contabun.ro. 6.537 de persoane fizice si juridice ne-au acordat deja increderea lor. Datele personale vor fi folosite exclusiv in scopul declarat.