Amintim ca prin HG nr.35/2011 privind prelungirea starii de alerta pe teritoriul Romaniei incepand cu data de 12 februarie 2021, precum si stabilirea masurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata in Monitorul Oficial nr.140 din 11 februarie 2021, incepand cu data de 12 februarie starea de alerta pe teritoriul Romaniei s-a prelungit cu inca 30 de zile.
Iar potrivit prevederilor art.20 din Legea nr.55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, valabilitatea contractelor colective de munca si a acordurilor colective de munca se prelungeste pe durata starii de alerta, precum si pentru o perioada de 90 de zile de la incetarea acesteia.
In cazul contractelor si acordurilor colective de munca prevazute mai sus, partile au obligatia initierii negocierii colective in termen de 45 de zile de la incetarea starii de alerta, in conditiile legii.
Vezi si:
(EDITABIL) Negocierea si incheierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate – ghid practic, acualizat la zi
*(EDITABIL) Dosarul personal al salariatului – acte, modele si formulare necesare, actualizat la zi
*(EDITABIL) 145 de modele si formulare necesare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca
*(EDITABIL) Procedura de aplicare a sanctiunilor disciplinare, actualizata la zi
* (EDITABIL) Revisal – ghid practic de completare si transmitere, actualizat la zi
* (EDITABIL) Regulament intern: model si documente conexe, actualizat la zi
*(EDITABIL) Concedierea colectiva – ghid practic, actualizata la zi
(Visited 541 times, 2 visits today)
Va prezint urmatoarea speta: partile ce au participat la negociere (Patronat si Reprezentanti) erau cate doi; la un moment dat cate unul de la fiecare parte a parasit societatea (din motive personale), astfel incat partile sunt reprezentate de doar cate o persoana dintre semnatarii CCM (care expira ca durata la inceputul lunii Aprilie a.c.). Cum se procedeaza in aceasta situatie?
Multumesc