Domiciliul fiscal al contribuabilului – principalele prevederi

Potrivit prevederilor Codului de Procedura Fiscala in cazul impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor venituri ale Bugetului general consolidat al statului administrate de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, domiciliul fiscal este reprezentat astfel:
– pentru persoanele fizice, adresa unde isi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, in cazul in care aceasta este diferita de domiciliu;
– pentru persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere, sediul activitatii sau locul unde se desfasoara efectiv activitatea principala;
– pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercita gestiunea administrativa si conducerea efectiva a afacerilor, in cazul in care acestea nu se realizeaza la sediul social declarat;
– pentru asocierile si alte entitati fara personalitate juridica, sediul acestora sau locul unde se desfasoara efectiv activitatea principala.

Prin notiunea „adresa unde locuiesc efectiv” se intelege adresa locuintei pe care o persoana o foloseste in mod continuu peste 183 de zile intr-un an calendaristic, intreruperile de scurta durata nefiind luate in considerare. Daca sederea are un scop exclusiv de vizita, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemanatoare si nu depaseste perioada unui an, nu se considera adresa unde locuiesc efectiv.

Atentie! In situatia in care domiciliul fiscal nu se poate stabili ca fiind sediul social sau locul unde se exercita gestiunea administrativa si conducerea efectiva a afacerilor, respectiv locul unde se desfasoara efectiv activitatea principala, acesta este locul in care se afla majoritatea activelor.

In cazul celorlalte creante fiscale ale Bugetului general consolidat al statului, prin domiciliu fiscal se intelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social inregistrat potrivit legii.

Inregistrarea domiciliului fiscal
Domiciliul fiscal se inregistreaza la organul fiscal in toate cazurile in care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social.

Inregistrarea domiciliului fiscal, pentru persoanele fizice, se face prin depunerea la organul fiscal in a carui raza teritoriala urmeaza a se stabili domiciliul fiscal, a unei cereri de inregistrare a domiciliului fiscal (formularul 050 „Cerere de inregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului), insotita, dupa caz, de:
– copie de pe actul care face dovada titlului in temeiul caruia, potrivit legii, persoana detine spatiul destinat domiciliului fiscal (calitatea de proprietar, chirias, uzufructuar si altele asemenea);
– copie de pe actul de identitate in care a fost inscrisa, potrivit legii speciale, mentiunea de stabilire a domiciliului si a resedintei la care se solicita inregistrarea domiciliului fiscal.

In cazul persoanelor juridice, cererea de inregistrare a domiciliului fiscal va fi insotita de copii de pe actele care fac dovada detinerii legale a spatiului pentru domiciliul fiscal, care vor fi certificate pe fiecare pagina de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.

Transferul dosarului fiscal
Cererea de inregistrare a domiciliului fiscal (formular 050) se depune la organul fiscal in a carui raza teritoriala urmeaza a se stabili domiciliul fiscal, urmand ca acesta sa o transmita de indata catre organul fiscal in a carui raza teritoriala contribuabilul a avut ultimul domiciliu fiscal, in vederea intocmirii formalitatilor de transfer al dosarului fiscal.

Dosarul fiscal se transmite in termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii si va fi insotit de certificatul de atestare fiscala, precum si de fisa de evidenta pe platitor.

La primirea dosarului fiscal, organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla noul domiciliu fiscal va emite de indata decizia de inregistrare a noului domiciliu fiscal, care se va comunica contribuabilului potrivit prevederilor Codului de Procedura Fiscala.

Inregistrarea in Registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum si scoaterea din Registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se opereaza cu data comunicarii deciziei de inregistrare a noului domiciliu fiscal. Pana la data la care s-au operat modificarile in Registrul contribuabililor, competenta pentru solutionarea oricarei probleme privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul domiciliu fiscal.

Baza legala: Art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513/31.07.2007; Hotararea Guvernului nr. 1.050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 651/20.07.2004; Ordinul ministrului Economiei si Finantelor nr. 419/2007 pentru aprobarea procedurii de schimbare a sediului social, precum si pentru aprobarea formularului „Decizie de inregistrare a sediului social si a domiciliului fiscal”, cu modificarile si completarile ulterioare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 473/13.07.2007.

Sursa: finantevalcea.ro

(Visited 1,192 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.