Potrivit legislatiei muncii in vigoare, data de 24 ianuarie in care se sarbatoreste Ziua Unirii Principatelor Romane, este inclusa in lista zilelor de sarbatoare legala.
Important! Regula generala este ca in zilele de sarbatoare legala nu se lucreaza indiferent ca este vorba de salariatii din sistemul privat sau din cel public. Conform prevederilor Codului muncii angajatorul are obligatia de a le acorda, nefiind necesara o solicitare din partea salariatilor.
Prin exceptie, pot presta activitate in zilele de sarbatoare legala doar salariatii care lucreaza in unitaţi sanitare, de alimentaţie publica sau in unitati in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de producţie sau specificului activitaţii.
Angajatorul, care a desfasurat activitate cu incadrare in limitele exceptiilor prevazute de Codul muncii, este obligat sa compenseze ziua respectiva prin acordarea de timp liber corespunzator, in cel mult 30 de zile calendaristice.
Daca nici in interiorul acestui termen nu poate fi compensata ziua de sarbatoare lucrata, atunci angajatorul are obligatia de a acorda un spor la salariu de cel putin 100%, corespunzator muncii prestate.
De retinut! Legiuitorul a stabilit ca timpul liber este pe primul loc, regula fiind acordarea sa, iar sporul fiind exceptia.
Potrivit H.G. nr.1555/2022, in data de 23 ianuarie 2023 se acorda o zi libera suplimentara pentru personalul din sistemul public, care va trebui recuperata, pana la data de 28 februarie, prin prelungirea corespunzatoare a timpului de lucru.
Sursa: ITM Salaj
(Visited 1,250 times, 1 visits today)
Leave a Reply