Prin Hotararea din data de 9 octombrie 2025, in cauza C-110/24, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) declara ca articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru trebuie interpretat in sensul ca
timpul consacrat traseelor dus intors pe care lucratorii sunt obligati sa le efectueze impreuna la o ora definita de angajatorul lor si cu un vehicul care apartine acestuia pentru a se deplasa dintr un loc precis, determinat de acest angajator, la locul in care este furnizata prestatia caracteristica prevazuta de contractul de munca incheiat intre acesti lucratori si angajatorul mentionat trebuie considerat „timp de lucru”, in sensul acestei dispozitii.
Din Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) din data de 9 octombrie 2025, in cauza C-110/24:
Cu privire la intrebarea preliminara
19 Prin intermediul intrebarii formulate, instanta de trimitere solicita in esenta sa se stabileasca daca articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca timpul consacrat traseelor dus intors pe care lucratorii sunt obligati sa le efectueze impreuna la o ora definita de angajatorul lor si cu un vehicul care apartine acestuia, pentru a se deplasa dintr un loc precis, determinat de acest angajator, la locul in care este furnizata prestatia caracteristica prevazuta de contractul de munca incheiat intre acesti lucratori si angajatorul mentionat trebuie sau nu considerat „timp de lucru” in sensul acestei dispozitii.
20 In ceea ce priveste modul de redactare a articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, aceasta dispozitie defineste notiunea de „timp de lucru” ca fiind „orice perioada in care lucratorul se afla la locul de munca, la dispozitia angajatorului si isi exercita activitatea sau functiile”. In schimb, la articolul 2 punctul 2 din aceasta directiva, notiunea de „perioada de repaus” este definita ca fiind „orice perioada care nu este timp de lucru”.
21 Pe de alta parte, Curtea a statuat ca Directiva 2003/88 nu prevede o categorie intermediara intre perioadele de lucru si cele de repaus, aceste doua categorii excluzandu se reciproc (a se vedea in acest sens Hotararea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctele 25 si 26, precum si jurisprudenta citata).
22 In aceasta privinta, din jurisprudenta Curtii reiese ca notiunile de „timp de lucru” si de „perioada de repaus” in sensul Directivei 2003/88 reprezinta notiuni ale dreptului Uniunii care trebuie definite in functie de caracteristici obiective, cu referire la sistemul si la finalitatea acestei directive, care urmareste stabilirea unor cerinte minime destinate imbunatatirii conditiilor de viata si de munca ale lucratorilor. Astfel, numai o asemenea interpretare autonoma poate garanta eficacitatea deplina a directivei, precum si aplicarea uniforma a acestor notiuni in toate statele membre (Hotararea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 27 si jurisprudenta citata).
23 In plus, articolul 2 din aceeasi directiva nu se numara printre dispozitiile acesteia de la care se poate deroga (Hotararea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 28 si jurisprudenta citata).
24 Astfel, pentru a raspunde la intrebarea adresata, trebuie sa se examineze daca, intr o situatie precum cea in discutie in litigiul principal, elementele constitutive ale notiunii de „timp de lucru”, amintite la punctul 20 din prezenta hotarare, sunt sau nu intrunite in ceea ce priveste timpul de deplasare al lucratorilor, cu ajutorul unui vehicul care apartine angajatorului lor, intre un punct de plecare stabilit de acesta si zone naturale in care acesti lucratori isi exercita functiile si, prin urmare, daca acest timp trebuie considerat ca fiind „timp de lucru” in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88.
25 In ceea ce priveste primul element constitutiv al notiunii de „timp de lucru”, potrivit caruia lucratorul trebuie sa fie in exercitarea activitatilor sau a functiilor sale, Curtea a statuat deja ca lucratorii trebuie considerati ca aflandu se in exercitarea activitatilor sau a functiilor lor in timpul de deplasare intre domiciliu si locurile in care se afla clientii lor, avand in vedere ca astfel de deplasari reprezinta instrumentul necesar pentru executarea prestatiilor tehnice ale acestor lucratori la acesti clienti. In aceste conditii, lucratorii care se afla intr o astfel de situatie trebuie considerati ca aflandu se in exercitarea activitatilor sau a functiilor lor in aceasta perioada de deplasare (a se vedea in acest sens Hotararea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctele 32 si 34).
26 In speta, din dosarul de care dispune Curtea reiese ca lucratorii in cauza isi exercita functiile in zone naturale situate pe intreg teritoriul Comunitatii Valenciei, mai precis in diferite microrezervatii naturale. Acestia nu se deplaseaza direct de la domiciliu la santierul care le este atribuit, ci sunt obligati sa ajunga la un punct de plecare, determinat de VAERSA, la o ora data. De la acest punct de plecare, denumit „baza”, acestia trebuie sa se deplaseze cu ceilalti membri ai echipei lor intr un vehicul care apartine VAERSA, condus de un lucrator al acesteia din urma si care transporta de asemenea materialul necesar pentru realizarea lucrarilor in cauza. Atunci cand au incheiat munca, acesti lucratori sunt transportati din nou in acest vehicul de la acest santier pana la baza, de la care ajung la domiciliu prin mijloace proprii. In plus, din decizia de trimitere reiese ca, in fiecare luna, sefii de echipa desemnati sunt informati, in special, cu privire la amplasarea exacta a santierului respectiv.
27 Sub rezerva unor verificari care revin instantei de trimitere, rezulta ca modalitatile aferente deplasarii lucratorilor din domeniul biodiversitatii in cauza sunt prevazute de angajatorul acestora, care desemneaza, printre altele, mijlocul de transport utilizat in scopul acestei deplasari, punctul de plecare si de intoarcere al acestuia, ora plecarii pentru deplasarea respectiva, precum si destinatia, si anume un santier. In consecinta, acesti lucratori nu au un loc de munca fix si obisnuit. Ei trebuie in mod necesar sa se deplaseze pentru a furniza prestatiile prevazute de contractul de munca incheiat cu acest angajator, respectand in acelasi timp modalitatile de deplasare impuse de acesta.
28 In aceste conditii, astfel de deplasari trebuie considerate ca fiind indisolubil legate de calitatea lor de lucrator in domeniul biodiversitatii si, prin urmare, inerente exercitarii activitatii lor. In consecinta, trebuie sa se considere ca lucratorii care se afla intr o situatie precum cea in discutie in litigiul principal isi exercita activitatile sau functiile in timpul de deplasare, la inceputul si la sfarsitul zilei de lucru, de la un loc determinat de angajatorul lor pana la santierul in care isi exercita functiile si de la acesta pana la locul respectiv.
29 In ceea ce priveste al doilea element constitutiv al notiunii de „timp de lucru”, in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, potrivit caruia lucratorul trebuie sa se afle la dispozitia angajatorului in acest timp, Curtea a statuat ca factorul determinant este faptul ca lucratorul este obligat sa fie prezent fizic la locul determinat de angajator si sa ramana la dispozitia acestuia pentru a putea efectua imediat, in caz de nevoie, prestatiile corespunzatoare (Hotararea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 35 si jurisprudenta citata).
30 Astfel, pentru ca un lucrator sa poata fi considerat ca fiind la dispozitia angajatorului sau, acest lucrator trebuie sa fie pus intr o situatie in care este obligat, din punct de vedere juridic, sa respecte instructiunile angajatorului sau si sa isi desfasoare activitatea pentru acesta (Hotararea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 36).
31 In schimb, din jurisprudenta Curtii reiese ca posibilitatea ca lucratorii sa isi gestioneze timpul fara constrangeri majore si sa se consacre propriilor interese este un element de natura sa arate ca perioada de timp examinata nu constituie timp de lucru in sensul Directivei 2003/88 (Hotararea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 37 si jurisprudenta citata).
32 In speta, din cererea de decizie preliminara reiese ca, in timpul deplasarilor lor de la baza la locul in care este furnizata prestatia caracteristica prevazuta de contractul de munca in cauza si, invers, de la acest loc pana la baza, lucratorii in cauza sunt obligati sa urmeze instructiunile angajatorului lor. Astfel, acest angajator este cel care dispune ca personalul sau sa se intalneasca la baza, a carei localizare este stabilita de angajatorul mentionat, la o ora definita, pentru a se deplasa impreuna, intr un vehicul care apartine aceluiasi angajator, condus de un lucrator al acestuia, pana la locul respectiv.
33 Astfel, sub rezerva verificarilor care revin instantei de trimitere, trebuie sa se considere ca, pe durata necesara pentru deplasare, care este cel mai adesea incompresibila, lucratorii in cauza nu au posibilitatea de a dispune in mod liber de timpul lor si de a se consacra propriilor interese, astfel incat, prin urmare, se afla la dispozitia angajatorilor lor (a se vedea in acest sens Hotararea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 39).
34 In consecinta, in cursul deplasarilor mentionate, acesti lucratori trebuie considerati ca aflandu se la dispozitia angajatorului lor, astfel incat al doilea element constitutiv al notiunii de „timp de lucru”, in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, este caracteristic in speta.
35 In sfarsit, in ceea ce priveste al treilea element constitutiv al acestei notiuni, potrivit caruia lucratorul trebuie sa se afle la locul de munca in perioada avuta in vedere, Curtea a aratat ca, daca un lucrator care nu mai are un loc de munca fix isi exercita functiile in cursul deplasarii pe care o efectueaza la sau de la un client, acest lucrator trebuie de asemenea sa fie considerat ca aflandu se la locul de munca pe durata acestei deplasari. Astfel, din moment ce deplasarile sunt indisolubil legate de calitatea de lucrator care nu are un loc de munca fix sau obisnuit, locul de munca al unor asemenea lucratori nu poate fi redus la locurile de interventie fizica a acestor lucratori la clientii angajatorului lor (Hotararea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 43).
36 In speta, sub rezerva verificarilor care revin instantei de trimitere si astfel cum rezulta din cuprinsul punctelor 27 si 28 din prezenta hotarare, trebuie sa se considere ca lucratorii in cauza, in cursul deplasarilor pe care le efectueaza de la baza pana la santierul in cauza, precum si de la santier pana la baza, nu au un loc de munca fix si se afla in exercitarea activitatilor sau a functiilor lor.
37 Rezulta din cele ce preceda ca, pe durata acestor deplasari, lucratorii mentionati trebuie considerati ca aflandu se la locul de munca, astfel incat al treilea element constitutiv al notiunii de „timp de lucru”, in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, este de asemenea indeplinit in speta.
38 Avand in vedere ansamblul consideratiilor care preceda, este necesar sa se raspunda la intrebarea adresata ca articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca timpul consacrat traseelor dus intors pe care lucratorii sunt obligati sa le efectueze impreuna la o ora definita de angajatorul lor si cu un vehicul care apartine acestuia pentru a se deplasa dintr un loc precis, determinat de acest angajator, la locul in care este furnizata prestatia caracteristica prevazuta de contractul de munca incheiat intre acesti lucratori si angajatorul mentionat trebuie considerat „timp de lucru”, in sensul acestei dispozitii.
Hotararea CJUE din data de 9 octombrie 2025, in cauza C-110/24, poate fi consultata integral aici: https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=305026&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=2177935
Autor: Elena Savciuc, Expert legislatia muncii, membru acreditat UNELM
*Experienta de peste 17 ani in domeniul resurselor umane in companii cu peste 700 de angajati din industria prelucratoare, constructii si call center
*Colaborator Revista Romana de Dreptul Muncii
(Visited 372 times, 2 visits today)
Leave a Reply