Cum poti deveni membru CECCAR? Vezi aici cand au loc examenele

Accesul la profesia de expert contabil si la cea de contabil autorizat se face pe baza examenului de admitere la un stagiu de trei ani, prin efectuarea acestuia si prin sustinerea unui examen de aptitudini, la finalizarea stagiului.
* 145 de modele si formulare necesare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca
* Dosarul personal al salariatului – acte, modele si formulare necesare

Se pot inscrie pentru sustinerea examenului de acces la stagiu absolventii de studii superioare economice cu diploma de licenta recunoscuta de Ministerul Educatiei Nationale.

Disciplinele la care se sustine examenul de admitere la stagiu pentru obtinerea calitatii de expert contabil sunt:
*Contabilitate;
*Fiscalitate;
*Drept;
*Audit;
*Evaluarea economica si financiara a intreprinderilor;
*Doctrina si deontologie contabila;
*Expertiza contabila.

Disciplinele la care se sustine examenul de admitere la stagiu pentru obtinerea calitatii de contabil autorizat sunt:
*Contabilitate;
*Fiscalitate;
*Drept.

Anul acesta, Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania organizeaza, in zilele de 7 si 14 octombrie a.c., examenul de acces la stagiul pentru obtinerea calitatii de expert contabil si de contabilautorizat.

Proba scrisa se va desfasura in data de 7 octombrie, la disciplinele Contabilitate, Fiscalitate si Drept – pentru categoriile expert contabil si contabil autorizat –, iar in data de 14 octombrie va avea loc proba scrisa la disciplinele Evaluare economica si financiara a intreprinderilor, Audit, Expertiza contabila si Doctrina si deontologie – doar pentru categoria expert contabil.

Contabilii autorizati, cu studii superioare economice, membri activi ai CECCAR, care au indeplinite la zi obligatiile profesionale fata de Corp, pot sustine, in data de 14 octombrie, proba scrisa la disciplinele Contabilitate, Audit, Evaluare economica si financiara a intreprinderii, Expertiza contabila si Doctrina si deontologie, pentru a accede la profesia de expert contabil. Dosarele de inscriere la examen se pot depune la sediile filialelor CECCAR pana la data de 8 septembrie 2017.

Informatii cu privire la cursurile de pregatire pentru candidatii la examenul de admitere la stagiu vor fi furnizate de filialele CECCAR.
Tematica examenului poate fi consultata pe site-ul CECCAR, www.ceccar.ro, rubrica Accesul la profesie, unde se gasesc si alte informatii de interes cu privire la examenul de acces la stagiul pentru obtinerea calitatii de expert contabil si de contabil autorizat.

In urma examenului sunt declarati admisi candidatii care obtin cel putin media 7.00 si minimum nota 6.00 la fiecare disciplina.

La cerere se pot inscrie direct la stagiu absolventii cursurilor de master, organizate de facultatile de profil, pe baza protocoalelor de echivalare a disciplinelor de la examenele de master cu cele de la examenul de admitere in profesie, incheiate de universitati cu Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania.

La cerere, persoanele care au titlul de academician, profesorii si conferentiarii universitari, doctorii in economie si doctorii docenti, cu specialitatea finante sau contabilitate, au acces la profesia de expert contabil pe baza titlului de doctor, cu indeplinirea conditiilor prevazute de reglementarile in vigoare.

Recunoasterea calitatii de expert contabil sau contabil autorizat persoanelor fizice straine membre ale unor organisme de acreditare recunoscute pe plan international se obtine prin sustinerea unui interviu potrivit normelor elaborate in acest sens de Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania.

Sursa: Ceccar Suceava

(Visited 1,153 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.