Formularul 221- Declaratie privind veniturile din activitati agricole impuse pe baza de norme de venit- se depune pana pe 25 mai 2017

ANAF aduce la cunostinta contribuabililor ca termenul limita de depunere a formularului 221 „Declaratie privind veniturile din activitati agricole impuse pe baza de norme de venit” pentru anul fiscal 2017 este data de 25 mai 2017.


Cine are obligatia de depunere a formularului 221

Obligatia de depunere a formularului 221 revine contribuabililor – persoane fizice care realizeaza, in mod individual sau intr-o forma de asociere, venituri impozabile din Romania, din activitati agricole pentru care venitul net se determina pe baza de norme de venit, provenind din:

• cultivarea produselor agricole vegetale;

• exploatarea plantatiilor viticole, pomicole, arbustilor fructiferi si altele asemenea;

• cresterea si exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animala, in stare naturala.

In cazul in care activitatea agricola pentru care venitul net se determina pe baza de norme de venit se desfasoara in cadrul unei asocieri fara personalitate juridica, obligatiile declarative revin asocierii si se indeplinesc de catre asociatul care raspunde pentru indeplinirea obligatiilor asociatiei fata de autoritatile publice.

Declaratia nu se depune de catre:

– persoanele fizice/membrii asocierilor fara personalitate juridica ce detin cu orice titlu suprafete de teren destinate productiei agricole, pentru cele necultivate, pentru cele cultivate cu plante furajere graminee si leguminoase pentru productia de masa verde, destinate furajarii animalelor detinute de contribuabilii respectivi, pentru care venitul se determina pe baza normelor de venit si a celor prevazute la art. 105 alin. (2) din Codul fiscal;

– persoanele fizice/membrii asocierilor fara personalitate juridica care obtin venituri din exploatarea pasunilor si fanetelor naturale;

– contribuabilii arendatori, care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor supuse impunerii potrivit prevederilor Cap. IV „Venituri din cedarea folosinTei bunurilor” al Titlului IV „Impozitul pe venit” din Codul fiscal;

– contribuabilii care obtin venituri din activitati agricole si isi desfasoara activitatea in mod individual, in limitele stabilite potrivit tabelului prevazut la art. 105 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv in cazul in care veniturile sunt obtinute din exploatarea bunurilor detinute in comun sau in devalmasie si sunt atribuite conform pct. 30 alin. (2). Suprafetele de teren/animalele respective sunt considerate din punct de vedere fiscal ca fiind incluse in patrimoniul personal si genereaza venituri neimpozabile;

– contribuabilii care obtin venituri din silvicultura si piscicultura, supuse impunerii potrivit prevederilor Cap II – „Venituri din activitati independente”;

– contribuabilii care obtin venituri din activitati agricole pentru care nu exista obligatia stabilirii normelor de venit, precum si pentru veniturile obtinute din valorificarea produselor agricole in alta modalitate decat in stare naturala. Aceste venituri se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II – „Venituri din activitati independente”;

– contribuabilii care obtin venituri din valorificarea in stare naturala a produselor culese din flora salbatica, a produselor capturate din fauna salbatica, precum si din exploatarea si valorificarea masei lemnoase in volum de maximum 20 mc/an din padurile pe care contribuabilii le au in proprietate;

Termenul de depunere a declaratiei

Declaratia se depune la organul fiscal competent pana la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul in curs si priveste suprafetele cultivate/capetele de animal/familiile de albine detinute la data declararii.

In cazul contribuabililor/asocierilor fara personalitate juridica care depun cu intarziere declaratia pentru anul in curs, dupa data de 25 mai, informatiile cuprinse in declaratie vizeaza suprafetele cultivate/capetele de animale/familiile de albine detinute la data de 25 mai.

Contribuabilii/asocierile fara personalitate juridica care au depus declaratia 221 pot depune o declaratie rectificativa pentru anul in curs, pana la data de 25 mai a anului respectiv, in situatia modificarii structurii suprafetelor destinate productiei agricole vegetale/numarului de capete de animale/familii de albine.

Modificarea structurii suprafetelor destinate productiei agricole vegetale/numarului de capete de animale/familiilor de albine, intervenite dupa data de 25 mai, nu conduce la ajustarea normelor de venit, respectiv a venitului anual impozabil.

In cazul in care declaratia depusa nu reflecta suprafetele cultivate/numarul capetelor de animale/familiilor de albine sau structura acestora la data de 25 mai a anului de impunere, contribuabilul poate depune o declaratie rectificativa in care va declara elementele de impunere existente la data de 25 mai.

Organul fiscal competent
In situatia in care activitatea se desfasoara in mod individual, organul fiscal competent este:

a) organul fiscal in a carui raza teritoriala contribuabilul are adresa unde isi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieste efectiv, in cazul in care aceasta este diferita de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal in Romania;

b) organul fiscal competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice fara domiciliu fiscal in Romania.

In situatia in care activitatea se desfasoara in cadrul unei asocieri fara personalitate juridica, declaratia se depune la organul fiscal la care asocierea este luata in evidenta fiscala;

Data depunerii declaratiei este data inregistrarii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la posta, dupa caz.

Modul de depunere a declaratiei

Formularul se poate depune astfel:

I. Prin mijloace electronice de transmitere la distanta: – prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro, prin utilizarea unui certificat digital calificat

II. In format hartie, la registratura organului fiscal competent.

III. Prin posta, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire.

Contribuabilii/Asocierile fara personalitate juridica care desfasoara activitati agricole pentru care venitul se stabileste pe baza de norme de venit si detin suprafete destinate productiei agricole vegetale/animale in localitati/judete diferite vor completa la sectiunea III “Date pentru stabilirea venitului impozabil” cate un tabel pentru fiecare localitate/judet cu datele referitoare la activitatea desfasurata si vor opta pentru stabilirea localitatii/judeTului sau localitatilor/judetelor unde vor beneficia de incadrarea in limitele veniturilor neimpozabile prevazute pentru fiecare grupa de produse vegetale/animale. Optiunea se exercita prin completarea corespunzatoare a Declaratiei privind veniturile din activitati agricole impuse pe norme de venit.

Normele anuale de venit pentru activitati agricole desfasurate individual sau intro forma de asociere, fara personalitate juridica, aplicabile in anul fiscal 2017, sunt afisate pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala/Asistenta contribuabili/Norme de venit/Norme de venit agricol, sau la adresa de internet: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/NormeAgricole2017/Norme_agricole_2017.htm
Reamintim contribuabililor ca plata impozitului anual si a contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru veniturile din activitati agricole impuse pe baza de norme de venit conform deciziei de impunere anuale emise de organul fiscal competent se efectueaza in doua rate egale, astfel:

*50% pana la data de 25 octombrie inclusiv,

*50% pana la data de 15 decembrie inclusiv.
Tag: DGRFP Galati

(Visited 4,089 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.