Externalizare salarizare. Firma care se va ocupa de salarizare trebuie sa notifice ITM?

Porivit prevederilor art.40 alin.(1) lit.a) din Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, angajatorul are dreptul sa stabileasca organizarea si functionarea unitatii.

Iar la art.34^1 din Codul muncii aflam ca fiecare angajator are dreptul de a-si organiza activitatea de resurse umane si salarizare in urmatoarele moduri:
a) prin asumarea de catre angajator a atributiilor specifice;
b) prin desemnarea unuia sau mai multor angajati carora sa le repartizeze, prin fisa postului, atributii privind activitatea de resurse umane si salarizare;
c) prin contractarea unor servicii externe specializate in resurse umane si salarizare.

Serviciile externe specializate in resurse umane si salarizare vor fi coordonate de catre un expert in legislatia muncii.

Revisal-ghid-practic_2021

Vezi aici lucrarea “Revisal – ghid practic de completare si transmitere“, actualizata  2021, care prezinta obligatiile angajatorului in ceea ce priveste completarea si inregistrarea in aplicatia Revisal, dar si transmiterea registrului catre ITM; sfaturi, indrumari, raspunsuri, exemple practice la situatii frecvente ce pot aparea in timpul utilizarii aplicatiei Revisal. Lucrarea contine 7 modele si formulare necesare la intocmirea, completarea si transmiterea registrului general de evidenta a salariatilor.

Prin urmare, angajatorul poate externaliza activitatea de salarizare prin contractarea unor servicii externe specializate in salarizare. Nu avem o prevede legala care sa instituie obligatia angajatorului sau a prestatorului de a notifica inspectoratul teritorial de munca privind externalizarea activitatii de salarizare. O astfel de obligatie avem in situatia in care se externalizeaza activitatea de completare si transmitere a registrului general de evidenta a salariatilor.

Astfel, HG nr.905/2017 privind registrul general de evidenta a salariatilor prevede la art.2 alin.(5), (7), (8) si (9) ca angajatorii persoane fizice sau juridice de drept privat, indiferent daca au sau nu statutul de utilitate publica, pot contracta serviciul de completare si transmitere a datelor in registru prin incheierea de contracte de prestari servicii cu prestatori care isi desfasoara activitatea in conditiile prevederilor legale in vigoare, inclusiv ale prevederilor privind protectia datelor cu caracter personal. Iar prestatorii nu pot subcontracta, la randul lor, serviciile de completare si transmitere a datelor in registru incredintate de angajator. Angajatorii au obligatia de a notifica, in scris, inspectoratul teritorial de munca, in a carui raza teritoriala isi au sediul/domiciliul, despre incheierea contractelor de prestari, precum si datele de identificare ale prestatorului, in termen de 3 zile lucratoare de la data incheierii contractului de prestari de servicii. Contractarea serviciului de completare si transmitere a datelor in registru nu exonereaza angajatorul de obligatiile stabilite de prezenta hotarare.

 

Vezi si:

*(EDITABIL) Dosarul personal al salariatului – acte, modele si formulare necesare, actualizat la zi

*(EDITABIL) 145 de modele si formulare necesare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractului individual de munca

*(EDITABIL) Procedura de aplicare a sanctiunilor disciplinare, actualizata la zi

* (EDITABIL) Regulament intern: model si documente conexe, actualizat la zi

* (EDITABIL) Negocierea si incheierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate – ghid practic, acualizat la zi

savciuc1Autor: Elena Savciuc, expert legislatia muncii, membru UNELM
* Experienta de peste 15 ani in domeniul resurselor umane in companii cu peste 700 de angajati din industria prelucratoare, constructii si call center

(Visited 840 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published.